Agenţiile guvernamentale neincluse în norme UE sau legi vor fi transformate în direcţii de minister

Agenţiile guvernamentale care nu au fost înfiinţate pe baza unor directive ale Uniunii Europene sau prin legi organice vor fi desfiinţate de Guvern şi transformate în direcţii de minister, iar unităţile subordonate ministerelor vor fi coordonate de o singură structură la nivelul instituţiei.

29 afișări
Imaginea articolului Agenţiile guvernamentale neincluse în norme UE sau legi vor fi transformate în direcţii de minister

Agenţiile guvernamentale neincluse în norme UE sau legi vor fi transformate în direcţii de minister (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Transformarea agenţiilor în direcţii ministeriale va presupune şi o reducere a numărului de angajaţi.

"Agenţiile care nu sunt solicitate de către Uniunea Europeană şi cele care nu sunt înfiinţate prin legi organice vor fi desfiinţate şi transformate în direcţii în cadrul ministerelor. De asemenea, la nivelul fiecărui minister nu va mai exista decât o singură autoritate sau centru de coordonare", au declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.

Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că premierul Emil Boc a cerut miniştrilor, în şedinţa de sâmbătă, să aplice rapid procedurile de restructurare a instituţiilor pe care le conduc şi ca acest proces, care va presupune inclusiv concedieri de personal, să fie iniţiat prin ordonanţă de urgenţă, dacă legislaţia permite.

Premierul le-a cerut miniştrilor să înceapă rapid restructurarea instituţiilor, spunându-le că pot modifica organigrama şi prin ordonanţă de urgenţă, dacă nu este neapărată nevoie de o hotărâre de guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici