Analiză: Punctele slabe ale acordului istoric pentru relansarea economică a UE

  • Deşi constituie un pas important, acordul încheiat între cele 27 de ţări ale UE după patru zile şi patru nopţi de dure negocieri, are şi anumite puncte slabe.
  • Pandemia şi haosul economic determinat de blocajele impuse pentru a încetini răspândirea acesteia au obligat Europa să modifice linii de demarcaţie considerate anterior neschimbabile. Germania, în acord cu Franţa, a convenit asupra unor împrumuturi la scară uriaşă în numele UE, spulberând un tabu într-o ţară care refuzase anterior să accepte datorii comune.
  • •Suma stabilită iniţial pentru subvenţii, de 500 de miliarde de euro, a fost diminuată la 390 de miliarde de euro. S-a impus un mecanism de control al modului în care banii alocaţi vor fi cheltuiţi de către beneficiari şi accesarea fondurilor a fost condiţionată de respectarea statului de drept de către statele membre. Au fost reduse substanţial fondurile pentru programele destinate inovaţiei, economiei digitale şi mediului şi s-a acceptat mărirea rabaturilor pentru Austria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Finlanda, de care aceste ţări deja beneficiau.
2152 afișări
Imaginea articolului Analiză: Punctele slabe ale acordului istoric pentru relansarea economică a UE
Acordul încheiat marţi pentru un plan european de relansare reprezintă un important moment istoric, dar analiştii avertizează că acesta are anumite defecte substanţiale. Acestea sunt provocate cu siguranţă şi de graba cu care liderii europeni au fost siliţi să acţioneze în faţa recesiunii care ameninţă Europa după pandemia de coronavirus. Experţii, citataţi de AFP, sesizează astfel cel puţin cinci puncte slabe ale acordului.
 
Prima problemă ar fi suma subvenţiilor de care vor beneficia ţările cele mai afectate de pandemie, precum Italia şi Spania. Propunerea de dinaintea summitului prevedea un fond de redresare de 750 de miliarde de euro, împărţit în 500 de miliarde subvenţii şi 250 de miliarde împrumuturi. Dar în faţa opoziţiei venite din partea aşa-numitului grup al „austerilor” - Austria, Olanda, Danemarca, Suedia, cărora li s-a alăturat şi Finlanda - suma subvenţiilor a fost diminuată la 390 de miliarde de euro.
 
Al doilea aspect negativ este controlul modului în care beneficiarii vor cheltui banii alocaţi. Pentru a elimina reticenţele „austerilor”, care consideră că ţările din Sudul Europei sunt prea risipitoare, subvenţiile sunt însoţite de un mecanism de aprobare. Acest lucru permite unuia sau mai multor state membre care consideră că planurile de cheltuieli ale unei anumite ţări nu sunt potrivite, să solicite studierea problemei la un summit european. Marta Pilati, analist la European Policy Centre, susţine că acest mecanism este unul „destul de complex'”, care ar putea dura prea mult timp, iar Anne-Laure Delatte, consilieră la centrul de studii CEPII, crede că în acest mod sistemul va ajunge să depindă de calendarul alegerilor naţionale şi de aspecte ce ţin de politica internă.
 
Un al treilea motiv de îngrijorare este condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept de către statele membre. Astfel, Ungaria şi Polonia, ale căror guverne sunt în vizorul UE pentru presupuse încălcări ale normelor privind independenţa justiţiei şi libertatea mass-media, s-au luptat din greu pentru a elimina aceste dispoziţii.  
 
În al patrulea rând, cei 27 de şefi de stat sau de guvern au ratat ocazia de a moderniza modul în care sunt cheltuite fondurile europene. Pentru a ajunge la un acord, au fost reduse substanţial fondurile pentru programele destinate inovaţiei, economiei digitale şi mediului.
 
În al cincilea rând, în faţa rezistenţei frugalilor, care consideră că plătesc contribuţii prea mari la bugetul UE, liderii europeni au acceptat mărirea semnificativă a rabaturilor de care aceste ţări deja beneficiau.
 
Autor: Emanuel Dumitru
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici