Analiză Saxo Bank: Cum vor reacţiona investitorii în cazul amplificării crizei nord-coreene? La ce trebuie să fim atenţi

După o perioadă de dialog provocator între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, a urmat o săptămână fără alte ştiri îngrijorătoare, cu un calm aparent pe pieţele financiare, spune Althea Spinozzi, Manager, Global Sales Trading la Saxo Bank.

1028 afișări
Imaginea articolului Analiză Saxo Bank: Cum vor reacţiona investitorii în cazul amplificării crizei nord-coreene? La ce trebuie să fim atenţi

Totul, considră analiştii băncii de investiţii, sugerează că nu a fost decât un nou exerciţiu al Phenianului de a capta atenţia globului, pentru a primi mai mulţi bani chiar de la statele care impun sancţiuni Coreei de Nord. „Cu toate acestea, săptămâna trecută a fost foarte utilă, într-un fel, deoarece ne-a determinat să ne întrebăm ce facem cu investiţiile în cazul unei intervenţii militare. Întrebarea este, până la urmă, dacă putem lua în considerare zonele sigure, tradiţionale, pentru situaţii de genul acesta. Şi asta pentru că e posibilă o alterare a percepţiei riscului de către investitori”, arată Althea Spinozzi.

În vremuri nesigure, investitorii tind să renunţe la investiţiile cu risc şi să plaseze fonduri în instrumente stabile, cum ar fi aurul, titlurile de Trezorerie SUA, francul elveţian şi dolarul american. Până acum, acestea au fost cele mai stabile “zone sigure” din punct de vedere investiţional, deci, dacă mâine Coreea de Nord lansează o rachetă spre Guam, analiştii se aşteaptă ca investitorii să cumpere aceste tipuri de asseturi.

Titlurile americane cu maturitate la 10 ani, din anii ’80 până acum, au tot scăzut, fără să ţină cont de războiul din Golf, de cel din Afghanistan sau de criza financiară şi continuă să scadă, în pofida implicării SUA în evenimentele care creează instabilitate. „Asta arată, în opinia noastră, că şansa unui default al guvernului SUA este minusculă, chiar dacă ţara trece prin anumite dificultăţi. Cu toate acestea, cred că ne aflăm într-un moment unic al istoriei americane în care acţiunile unui om imprevizibil pot submina supremaţia SUA în lumea financiară. De când Donald Trump a preluat preşedinţia, la 20 ianuarie, ne-am bucurat de o creştere solidă – de care Trump se consideră “responsabil” – a pieţei financiare. Dow Jones a crescut cu 10.95%, S&P 500 cu 8.51% şi Nasdaq cu 16.68%. Investitorii mai experimentaţi ştiu, totuşi, că Trump nu are niciun “amestec” cu acest trend pozitiv. Ar trebui să fii orb să nu vezi că lipsa de volatilitate şi lichiditate a guvernat pieţele financiare în ultimii ani. Marjele de profit mici i-au determinat pe investitori să caute instrumente mai riscante, mai ales că inflaţia crescută rămâne, deocamdată, doar un deziderat”, arată Spinozzi.

În cazul unei intervenţii militare în Coreea de Nord, vor cumpăra oare investitorii titluri de Trezorerie SUA, fără să ştie care vor fi planurile preşedintelui Trump? Cred că ar trebui analizate şi alte opţiuni, mai puţin dependente de politicile SUA. Obligaţiunile germane ar putea fi un substitut pentru cele ale Trezorerie SUA – Germania e o economie stabilă, departe de Peninsula Coreeană şi de comportamentul dezordonat al preşedintelui SUA. Totuşi, o dobândă de 0.417% s-ar putea să nu fie aşa de atractivă, astfel încât opţiuni mai ieftine şi mai sigure pot apărea în lumea instrumentelor cu venit fix.

Brandurile blue-chip sunt, de obicei, investiţii sigure. Când spreadurile devin mai limitate, creditul creşte în valoare. Când se întâmplă invers, valoarea titlului este corectată, dar nu va cădea la fel de mult cum cad alte asseturi riscante. Aceste titluri ale corporaţiilor bine cotate sunt în legătură strânsă cu obligaţiunile guvernamentale.

În cazul unui eveniment destabilizator în Peninsula Coreeană, ar fi bine să ne uităm la companii care nu sunt expuse la riscuri geopolitice. Din fericire, există o listă lungă de corporaţii cu lichidităţi excepţionale, cum ar fi Amazon, Anheuser-Busch, Coca-Cola, Daimler, Microsoft, Oracle şi multe altele.

„Chiar dacă Kim Jong-un pare determinat să arate lumii adevărata ameninţare a capabilităţilor sale nucleare, pieţele nu par să îl ia foarte în serios. După ce s-a spus ce s-a spus săptămâna trecută, riscul a fost înghiţit de pieţe. E important ca investitorii să se concentreze pe managementul riscului şi să limiteze pierderile. Aşadar, până acum, titlurile de Trezorerie SUA şi dolarul american păreau investiţii sigure, însă e cazul să privim şi dincolo de ele, pentru a diversifica riscul şi limita eventualele pierderi”, conchide Spinozzi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici