Atena încă trebuie să îşi demonstreze credibilitatea, îi transmite Hollande lui Samaras

Preşedintele francez François Hollande a subliniat sâmbătă că Grecia încă trebuie să îşi demonstreze credibilitatea în privinţa angajamentelor de redresare bugetară, pe care premierul grec Antonis Samaras a promis că le va respecta.

249 afișări
Imaginea articolului Atena încă trebuie să îşi demonstreze credibilitatea, îi transmite Hollande lui Samaras

Antonis Samaras şi Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Grecia este în zone euro şi trebuie să rămână în zona euro", a declarat pentru presă preşedintele francez la finalul unei întâlniri cu premierul grec, apreciind că problema unei menţineri a acestei ţări în zona euro "nu se pune".

Grecia "încă trebuie să demonstreze credibilitatea programului său şi voinţa liderilor săi de a merge până la capăt", a adăugat Hollande.

"Unii continuă să speculeze împotriva Greciei, spunând că nu va reuşi, că nu va putea să rămână în zone euro", s-a plâns Samaras. "Iar eu am venit aici pentru a spune că Grecia va reuşi, va rămâne în zona euro şi va putea juca un rol important în cadrul Uniunii Europene (UE)", a continuat el.

"Vom arăta că Europa este capabilă să îşi depăşească dificultăţile şi problemele (...), iar în acest sens avem nevoie de eforturi de schimbare, dar şi de o reluare a creşterii economice", a adăugat premierul grec.

"Eu cred, de asemenea, că ne vom putea realiza obiectivele şi angajamentele, reduce deficitele, datoria, îndeplini schimbările structurale declanşate (privind) privatizările şi justiţia", mai ales cele de natură "fiscală", a subliniat Samaras.

Cu o zi înainte, la Berlin, premierul grec a cerut o amânare suplimentară de doi ani, până în 2016, pentru redresarea conturilor ţării. "Nu cerem mai mulţi bani, ci timp să ne tragem sufletul", a pledat el vineri la Berlin într-o conferinţă comună cu cancelarul german Angela Merkel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici