Băsescu: GFR nu va avea banii pentru a cumpăra CFR Marfă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, din câte ştie, investitorul GFR, compania care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea CFR Marfă, nu va avea banii pentru cumpărarea CFR Marfă.

627 afişări

Imaginea articolului Băsescu: GFR nu va avea banii pentru a cumpăra CFR Marfă

Băsescu: GFR nu va avea banii pentru a cumpăra CFR Marfă (Imagine: Dumitru Matiu/ Mediafax Foto)

"Pe 4 octombrie, GFR, cel care a fost declarat câştigător al licitaţiei, trebuie să aibă un depozit de 20,2 milioane euro ca garanţie, după care, în 30 de zile, trebuie să vină cu diferenţa de 180 milioane", a spus preşedintele Băsescu, la ProTV.

Întrebat dacă, din semnalele pe care le are, GFR va avea banii, Băsescu a răspuns: "Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte ştiu nu-i va avea şi atunci se caută tot soiul de tertipuri, cum a fost şi acela cu întârzierea semnării contractului, că s-a plimbat hotărârea de guvern..", a spus Băsescu.

Întrebat ce recomandă Guvernului să facă dacă GFR şi Gruia Stoica nu reuşesc să aibă acei bani până pe 4 octombrie, şeful statului a răspuns: "Nu, el până pe 4 octombrie trebuie să mai pună avansul de 10%, ceea ce înseamnă 20,2 milioane".

"Sigur că, dacă nu-i pune, lucrurile sunt închise. Dacă îi depune pe 4 octombrie, are 30 de zile pentru semnarea contractului şi atunci lucrurile pot merge înainte", a adăugat Băsescu.

El a subliniat faptul că obligaţia de a dezvolta compania CFR Marfă trebuie să existe în mod expres în contract, a cărui negociere nu a fost încă încheiată.

"Dar în negocierea contractului, care nu este încheiată, deşi s-au dat nişte smenături, obligaţia de a dezvolta compania trebuie să existe, pentru că simpla achiziţie a companiei fără să introduci tehnolgii noi, locomotive noi, mai puţin consumatoare de electricitate, de motorină, depourile în care se fac reparaţiile upogradate, în măsura în care deţine astfle de depouri, trebuie făcute pentru că altfel ne prinde liberalizarea transportului feroviar cu o companie de dimesiunile CFR Marfă nepregătită şi atunci o să vâjâie vagoane cu inscipţia Căilor Ferate germane, austriece, ungureşti, dar nu CFR", a spus Băsescu.

"Aici este problema investitorului strategic şi cât de corect a fost ales investitorul din acest punct de vedere", a adăugat şeful statului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PREŞEDINTE ,
PRIVATIZARE ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.