Bursele, în creştere datorită speranţelor că Europa îşi va rezolva criza

Bursele din Asia au urcat puternic marţi, cu creşteri semnificative în industria minieră şi sectorul bancar, datorită speranţelor investitorilor că liderii europeni vor lua măsuri decisive pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat şi prevenirea unei noi crize financiare.

572 afișări
Imaginea articolului Bursele, în creştere datorită speranţelor că Europa îşi va rezolva criza

Bursele, în creştere datorită speranţelor că Europa îşi va rezolva criza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Unii jucători au avertizat însă că optimismul ar putea fi neacoperit în realitate.

"Este o reacţie de tip reflex după ce (ziua de luni) nu a reuşit să aducă sfârşitul lumii. Este o răsturnare a trendului şi nu cred că va dura. Piaţa a fost la fel de pesimistă ca în ultimele zile din 2008", comentează un analist australian.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 2,8%, iar indicele MSCI Asia Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a avansat cu 4,5%.

După trei zile de scăderi abrupte şi volatilitate "sălbatică", petrolul, cuprul, aurul şi argintul s-au apreciat marţi.

Dolarul, titlurile de trezorerie SUA şi obligaţiunile guvernamentale japoneze, considerate active sigure în perioade de volatilitate, s-au depreciat.

Pe pieţele europene, indicii futures anunţă o deschidere în creştere puternică, de peste 2%.

Moneda euro s-a apreciat uşor, cu 0,1%, la 1,3545 dolari pe euro, după ce a revenit luni de la minimul ultimelor opt luni.

Dolarul s-a depreciat cu 0,6% în raport cu un coş de valute de referinţă.

Bursele europene au deschis în urcare puternică, cu peste 2%

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat uc 2,2% până la ora 7:05 GMT (10:05 ora României), după ce a închis luni în creştere cu 1,8%.

Optimismul din pieţe este alimentat de zvonurile că autorităţile europene pregătesc planuri de consolidare a Fondului de Stabilitate Financiar, de înjumătăţire a datoriilor de stat ale Greciei şi de recapitalizare a băncilor.

Mai mulţi oficiali europeni au căutat însă să minimizeze impactul informaţiilor, calificându-le drept zvonuri premature.

"Ţinând cont de gradul ridicat de incertitudine din acest moment, este loc şi pentru pesimism şi pentru optimism. Optimiştii au luat iniţiativa datorită speranţelor că politicienii europeni vor reuşi să preia controlul în următoarele săpătmâni. Dar există multe motive de îngrijorare. Investitorii rămân sceptici privind succesul măsurilor pregătite pentru rezolvarea crizei de credit din zona euro", comentează un analist al Hargreaves Lansdown.

Băncile, ale căror acţiuni s-au depreciat semnificativ în acest an din cauza expunerii semnificative pe economiile de la "periferia" zonei euro, au crescut puternic marţi, indicele STOXX Europe 600 al sectorului bancar urcând cu 3%.

Indicele este însă în scădere cu 33% de la începutul anului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici