- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (28.06.2013, 16:25)
- Raluca Ghinea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ce profit a avut anul trecut BNR
Profitul net al băncii centrale s-a bazat în principal pe creşterea profitului operaţional de cinci ori, la 1,55 miliarde lei (349,3 milioane euro), ca urmare a creşterii veniturilor operaţionale cu 1,73 miliarde lei, parţial compensată de urcarea cheltuielilor operaţionale cu 485,07 miliarde lei.
490 afișări
Ce profit a avut anul trecut BNR (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Banca Naţională a României (BNR) a obţinut anul trecut un profit net de 696,14 milioane lei (156,2 milioane euro), peste dublul nivelului din 2012, când a avut un câştig de 301,3 milioane lei, iar activele au urcat cu 1,4%, la 177,4 miliarde lei, potrivit raportului anual.
La sfârşitul anului 2011, BNR avea active de 174,92 miliarde lei.
Veniturile totale ale Băncii Naţionale au fost de 5,74 miliarde lei, în timp ce cheltuielile s-au situat la 5,04 miliarde lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
BNR a virat la bugetul de stat suma de 556,9 milioane de lei (aproximativ 124 milioane euro), de peste două ori faţă de suma plătită în 2011, reprezentând 80% din câştig, potrivit legii, astfel că profitul net rămas la dispoziţia băncii a fost de 139,2 milioane lei (circa 31,2 milioane euro).
Profitul rămas a fost distribuit în proporţie de 60% (83,5 milioane lei ) pentru majorarea rezervelor statutare ale BNR, 30% (41,77 milioane lei ) pentru sursele proprii de finanţare a investiţiilor 9,99% (13,9 milioane lei) pentru fondul de participare a salariaţilor la profit şi 0,01% (14.000 lei) pentru rezervele la dispoziţia Consiliului de Administraţie.
Profitul net al băncii centrale s-a bazat în principal pe creşterea profitului operaţional de cinci ori, la 1,55 miliarde lei (349,3 milioane euro), ca urmare a creşterii veniturilor operaţionale cu 1,73 miliarde lei, parţial compensată de urcarea cheltuielilor operaţionale cu 485,07 miliarde lei.
Alt factor care a contribuit la obţinerea profitului a fost înregistrarea de cheltuieli cu diferenţele nefavorabile din reevaluare aferente activelor şi pasivelor în valută la finele anului trecut în cuantum de 860,3 milioane lei, faţă de valoarea de 2,58 milioane lei de la sfârşitul lui 2011.
"Profitul înregistrat de banca centrală în anul 2012 a fost generat, în principal, de operaţiunile de administrare a activelor şi pasivelor în valută, în contextul unui management performant al acestora, care a permis obţinerea unor randamente pozitive. De asemenea, în anul 2012 operaţiunile de politică monetară au generat profit, în condiţiile în care, din această perspectivă, banca centrală s-a situat pe poziţia de creditor faţă de sistemul bancar", se arată în raportul BNR.
Astfel, rezultatul final aferent operaţiunilor de politică monetară pentru anul trecut este de 217,14 milioane lei, comparativ cu pierderea din anul anterior 329,6 milioane lei.
Banca a avut un rezultat negativ de dobânzi de 776,2 milioane lei, în creştere cu 23%, pe fondul unor cheltuieli cu dobânzi mai mari decât veniturile obţinute, care au avansat oricum de la 3 miliarde lei la 3,13 miliarde lei.
Profitul din taxe şi comisioane s-a dublat, la 46,48 milioane lei, iar cel din operaţiunile financiare a avansat cu 40,7%, la 1,9 miliarde lei.
Din totalul activelor, de 177,4 miliarde lei, 91% reprezintă activele externe, a căror fructificare a generat un randament contabil anual de 2,41%, iar 7% sunt creditele acordate instituţiilor de credit prin intermediul operaţiunilor repo, care au obţinut un randament contabil de 5,37%.
BNR a acordat anul trecut împrumuturi instituţiilor de credit în valoare de 12,29 miliarde lei, aproape dublu faţă de nivelul consemnat în 2011, de 6,7 miliarde lei.
Din totalul pasivelor, de 177,4 miliarde lei, 27% reprezintă disponibilităţi atrase de BNR de la instituţiile de credit sub forma rezervelor minime obligatorii, 25% - tranşele trase de banca centrală în anii 2009, 2010 şi 2011 din împrumutul acordat de Fondul Monetar Internaţional, 20% numerar în circulaţie şi 14% - disponibilităţile Trezoreriei Statului la banca centrală.
"Rezultatele sintetice aferente administrării activelor şi pasivelor în valută înregistrate în cursul anului 2012 s-au concretizat în obţinerea de venituri în sumă de 5,11 miliarde lei şi efectuarea de cheltuieli în sumă de 3,38 miliarde lei, rezultând un profit de 1,73 miliarde lei, cu 71% mai mare decât cel din anul anterior (1,01 miliarde lei)", se mai arată în raport.
Capitalurile proprii ale BNR au urcat cu 2% anul trecut, la 18,75 miliarde lei, din care rezervele reprezintă 2,62 miliarde lei, în creştere de la 2,53 miliarde lei în 2011.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe