Cinteză: Sistemul bancar va încheia anul cu profit. În noiembrie şi decembrie băncile vor avea creşteri foarte mari de provizioane

Sistemul bancar va încheia acest an cu profit, după ce la nivelul lunii octombrie instituţiile de credit au avut un rezultat pozitiv consolidat de peste 1,6 miliarde lei, a declarat joi directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

161 afișări
Imaginea articolului Cinteză: Sistemul bancar va încheia anul cu profit. În noiembrie şi decembrie băncile vor avea creşteri foarte mari de provizioane

Cinteză, BNR: Sistemul bancar va încheia anul cu profit (Imagine: Shutterstock)

"În octombrie băncile au avut un profit de peste 1,6 miliarde, după ce făcuseră 1,5 miliarde la jumătatea anului. Sigur vor încheia anul cu profit", a afirmat Cinteză, după un forum bancar.

El a arătat că circa jumătate dintre instituţiile de credit din România vor fi profitabile pe ansamblul întregului an, iar restul vor înregistra pierderi, însă sistemul va fi pe profit.

Sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 61 de milioane lei în luna septembrie, odată cu reclasificarea unor credite restructurate, care au dus la un plus de provizioane de 612 milioane lei, dar s-a menţinut la nouă luni pe un câştig cumulat de 1,46 miliarde lei.

Deşi au trecut la sistemul de raportare financiară internaţională, băncile calculează în continuare necesarul de provizioane potrivit standardului românesc de contabilitate, inclus în filterele prudenţiale constituite de bănci ca rezerve. Provizioanele pe RAS au crescut în septembrie cu 1 miliard de lei, la aproape 46 de miliarde lei, dar nu reflectă toate reclasificările creditelor restructurate.

În acelaşi timp, provizioanele pe IFRS au crescut în septembrie la 34,36 miliarde lei, de la 33,74 miliarde lei la finele lunii august, cu mult peste media lunară din ultimul timp.

Sectorul bancar românesc a înregistrat în primele opt luni un profit de 1,5 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de iunie, când ajunsese la un rezultat de 1,15 miliarde lei, după ce anul trecut a consemnat pierderi cumulate de 2,3 miliarde lei, pe fondul creşterii provizioanelor.

Profitul cumulat al băncilor s-a situat în primul semestru la 1,15 miliarde lei, după ce în perioada similară a anului trecut sistemul a înregistrat pierderi de 200 milioane lei.

Pe tot parcursul anului trecut, sectorul bancar a ajuns la pierderi de 2,3 miliarde lei, "ca urmare a creşterii substanţiale a volumului de provizioane aferente riscului de credit, pe fondul creşterii volumului creditelor neperformante, respectiv al reevaluării garanţiilor", potrivit raportului, care notează că băncile de talie mare au reuşit în general să rămână pe profit.

În sistemul bancar românesc activează 41 de instituţii de credit, odată cu intrarea pe piaţa românească a băncii TBI Bank EAD Sofia în primul trimestru. La finele anului trecut erau 40 de bănci, după încetarea activităţii băncii C.R.Firenze în urma fuziunii prin absorbţie cu Intesa SanPaolo Bank. Din cele 41 de instituţii de credit, 27 sunt cu capital majoritar privat străin, 2 cu capital majoritar privat autohton, 2 bănci cu capital integral sau majoritar de stat, 9 sucursale ale băncilor străine, la care se adaugă şi o organizaţie cooperatistă de credit.

În noiembrie şi decembrie băncile vor avea creşteri foarte mari de provizioane

Băncile vor înregistra în noiembrie şi decembrie o creştere foarte mare a provizioanelor, pe de o parte ca urmare a controalelor BNR la jumătate din instituţiile de credit, iar pe de altă parte ca o anticipare a reevaluării colateralului dispusă de BCE, potrivit lui Nicolae Cinteză, director în BNR.

"În noiembrie şi decembrie vor fi provizioane foarte mari. Procedura BCE (Banca Central Europeană - n.r.) de anul viitor de evaluare a calităţii activelor presupune că reevaluarea colateralelor se va face la nişte proceduri foarte dure, undeva între procedura normală de acum şi procedura de lichidare, mai aproape de cea de lichidare, ceea ce înseamnă că valoarea colateralului va scădea foarte mult. Scade colateralul, creşte provizionul. Băncile româneşti au anticipat acest lucru puţin şi unele dintre ele o fac anul ăsta (provizionarea - n.r.)", a declarat joi directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, după un forum bancar.

Pe de altă parte, băncile vor fi nevoite să constituie provizioane pentru creditele neperformante, în urma unor controale efectuate de banca centrală la 20 dintre instituţiile de credit şi finalizate recent.

"Primele documente s-au adus marţi sau miercuri pentru o bancă şi urmează să le valorificăm. Da, am găsit probleme, chiar ce mi-a fost frică. Când vezi că sursa externă scade şi sursa internă creşte şi reclama la dobânzi e atât de agresivă la depozite, e normal să te întrebi de ce vrea banca să ia bani din piaţă? Credeţi că partea cu «covered bonds» e altceva?! Mamele (băncile-mamă, n.r.) îşi vor banii, ceea ce e normal, cine a dat bani vrea să-i ia înapoi, aşa se face. Şi în perioade de criză nimeni nu-şi lasă banii răspândiţi în zece mii de părţi, toată lumea vrea să-şi consolideze poziţia", a spus Cinteză.

El afirmase anterior, în discursul susţinut la forum, că BNR doreşte ca 1 ianuarie 2014 "să găsească băncile cât mai aproape de starea reală".

Şeful Supravegherii din BNR a explicat că banca centrală a efectuat verificări în sistemul bancar întrucât existau suspiciuni că băncile rambursau prea repede resursele atrase de la băncile-mamă, suspiciuni care s-au adeverit.

"În septembrie aveam o scădere a surselor de cinci miliarde (de euro - n.r.), din care patru miliarde erau din creşterea sursei interne şi un miliard era trecerea de la RAS la IFRS", a spus directorul BNR.

El a menţionat că, prin scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional, s-a convenit că 20 de bănci vor fi controlate în acest trimestru, iar restul în trimestrul următor, din 2014.

"Din ceea ce am verificat până acum sunt probleme, dar nu sunt probleme mari. Majoritatea s-au rezolvat prin faptul că am cerut o nouă situaţie la 30 septembrie, pentru că, dacă era să aplicăm raportarea din iunie, intram în război cu toţi şi nu avea niciun rost să pornim un război aiurea. Le-am spus: «Domnilor aveţi greşeala asta, asta, şi asta! Rezolvaţi problema»", a precizat Cinteză.

El a arătat că atunci când o bancă are o pierdere aşteptată constituie provizioane, însă el nu se teme de pierderile aşteptate, ci de "alea care sunt deasupra liniei noastre de aşteptare, aia e problema".

Cinteză a precizat că banca centrală va încuraja restructurarea creditelor în sistemul bancar, însă doreşte ca băncile să-şi recunoască acele împrumuturi neperformante, respectiv pierderile, nu să le "ascundă sub preş".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici