- Home
- Economic
- CLUJ-NAPOCA, (17.01.2018, 14:11)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Clujana, unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti de încălţăminte, a intrat în insolvenţă
Producătorul de încălţăminte Clujana, care a acumulat datorii de peste 13 milioane de lei, a intrat în insolvenţă, în urma unei decizii luate joi de Tribunalul Specializat Cluj. Activitatea la Clujana va continua, existând contracte în derulare pentru asigurarea producţiei.
1775 afișări
Preşedintele Tribunalului Specializat Cluj, Răzvan Costea, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că a fost numit şi un administrator judiciar care va face propuneri în funcţie de situaţia pe care o constată la SC Clujana SA.
”Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea de insolvenţă a SC Clujana SA, s-a dechis procedura generală a insolvenţei şi s-a numit administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania. Se va depune un raport, iar administratorul judiciar va face propuneri în funcţie de situaţia pe care o constată la debitoare. Ulterior se va putea discuta despre reorganizarea societăţii sau intrarea în faliment”, a spus Costea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Musk are planuri controversate cu cipurile Neuralink: Oamenii se vor contopi cu Inteligența Artificială
-
România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi
-
Polonia va trimite trupe la Jocurile Olimpice de la Paris, pe fondul unor probleme de securitate
-
Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari
Directorul general interimar al SC Clujana SA, Florin Gliga, a declarat, la rândul său, corespondentului Mediafax, că societatea a depus la Tribunalul Specializat Cluj cererea de insolvenţă, cu reorganizare, a societăţii, considerând că aceasta este singura soluţie din cauza datoriilor istorice către ANAF, acumulate în perioada 2013 – 2014, şi care se ridică la 13 milioane de lei.
”Datoriile au fost eşalonate, până în luna mai 2017, dar apoi nu am mai putut face faţă plăţilor. Este vorba de diverse contribuţii bugetul de stat, impozite, TVA, contribuţii neachitate pentru pensii, sume neachitate la bugetul pentru şomaj, restanţe la bugetul asigurărilor de sănătate care nu au mai fost plătite. Activitatea curentă este sustenabilă, SC Clujana SA îşi continuă activitatea, avem contracte în derulare, avem acoperită producţia în perioada următoare, nu avem motive de oprire a fabricii. Resurse pentru plata datoriilor sunt, doar că este, în prezent, o situaţie de blocaj din lipsă de lichidităţi pentru plata datoriilor care nu au fost plătite”, a spus Florin Gliga.
Potrivit acestuia, SC Clujana SA deţine un patrimoniu considerabil şi active care nu au legătură cu activitatea societăţii.
”ANAF a încercat la sfârşitul anului 2017 să scoată la vânzare mai multe astfel de active printre care spaţii şi terenuri, procedura fiind suspendată de instanţă până la soluţionarea cererii de intrare în insolvenţă. Noi am încercat să protejăm aceste active datorită valorii lor, să evităm o vânzare care să nu respecte un preţ de vânzare corect, în condiţiile în care sunt proceduri de licitaţie ale ANAF care pot duce la scăderea preţului activelor respective”, a explicat directorul general interimar al SC Clujana SA.
Producătorul de încălţăminte Clujana SA are 378 de angajaţi, societatea fiind deţinută de Consiliul Judeţean Cluj, care are peste 93% din acţiunile societăţii, restul aparţinând unei asociaţii a angajaţilor şi SIF Oltenia.
Fabrica de încălţăminte ”Clujana” a fost înfiinţată în anul 1911 la Cluj-Napoca de familia Renner, sub denumirea de Fabrica de Piele ”Fraţii Renner & Co”. După primul război mondial, a devenit societate pe acţiuni şi şi-a schimbat numele în ”Dermata”, devenind în timp cea mai mare fabrică de încălţăminte din România.
În 1948 a fost confiscată de regimul comunist, fiind redenumită ”Fabrica de încălţăminte Janos Herbak”, apoi ”Fabrica de Pielărie şi Încălţăminte Cluj”, iar în final ”Clujana”. Înainte de 1989, Clujana a fost cel mai mare producător de încălţăminte din România, majoritatea producţiei fiind destinată exportului.
După Revoluţie, fabrica a funcţionat până în anul 1999 când a intrat în faliment şi a fost închisă, 5.000 de angajaţi fiind concediaţi. Producţia a fost reluată în 2005 după intervenţia Consiliului Judeţean Cluj care a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la fosta Autoritate pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS).
Citește pe alephnews.ro: Putin: „Nu vom ataca NATO, dar vom doborî toate avioanele F-16 trimise Ucrainei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Povestea unui fost corporatist care alături de un prieten a creat de la zero propria marcă de bere 100% românească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta îmi dă energie”
PROSPORT.RO
Noi informații despre Kate Middleton. Ce spun oficialii Casei Regale despre tipul de cancer al Prințesei de Wales
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe