Dinu Patriciu a unit Black Sea Global Services şi Quintet în DinuPatriciuGlobalService

Omul de afaceri Dinu Patriciu a unit firmele Black Sea Global Services (BSGS) şi Quintet, pe care le controlează, într-o singură structură, denumită DinuPatriciuGlobalServices (DPGS), care va administra active de 1,3 miliarde de euro în România şi în Europa de Vest.

273 afișări
Imaginea articolului Dinu Patriciu a unit Black Sea Global Services şi Quintet în DinuPatriciuGlobalService

Dinu Patriciu a unit Black Sea Global Services şi Quintet în DinuPatriciuGlobalService (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"După achiziţia unor portofolii de active de peste 1,3 miliarde de euro, în România şi în Europa de Vest, am combinat resursele Quitet, care administra şi superviza tranzacţiile, şi cea mai bună parte a angajaţilor, pentru a crea DPGS Group. Acesta va administra activele şi va continua dezvoltarea portofoliilor în următorii ani pentru a le maximiza potenţialul", se arată într-un comunicat al companiei.

În România, Dinu Patriciu deţine mai multe active imobiliare, cele mai multe clădiri de birouri, preluate prin achiziţia fondului Fabian. Printre acestea Cascade Office Building, Cubic Center, Lakeview şi Băneasa Business Center.

Quintet a fost lansată în 2009 de omul de afaceri britanic Michael Lloyd, fostul şef al proiectului Băneasa.

Lloyd a fost până la începutul acestui an, timp de patru luni, director non-executiv în conducerea fondului german de investiţii Rutley European Property Limited, controlat de omul de afaceri român.

Black Sea Global Services administra portofoliul fondului Black Sea Global Properties, prin care Patriciu a cumpărat Rutley European Property şi Fabian România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici