Euro a urcat la maximul ultimelor cinci luni: 4,3137 lei

Moneda naţională şi-a accentuat declinul afişat la începutul şedinţei, însă oscilaţiile au fost inferioare corecţiilor din regiune, astfel că paritatea a depăşit 4,31 lei/euro, iar referinţa anunţată de BNR a urcat la 4,3137 lei/euro, maximul de la începutul lunii iulie.

16 afișări
Imaginea articolului Euro a urcat la maximul ultimelor cinci luni: 4,3137 lei

Euro a urcat la maximul ultimelor cinci luni: 4,3137 lei (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Comparativ cu paritatea de joi, de 4,2996 lei/euro, referinţa de vineri este cu 1,41 bani mai mare. Un curs mai ridicat a fost publicat de banca centrală la 1 iulie, de 4,3537 lei/euro. Nivelul record a fost atins pe 30 iunie, când referinţa BNR a fost de 4,3688 lei/euro.

Totodată, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, iar cursul a urcat cu 2,82 bani, de la 3,2299 lei/dolar la 3,2581 lei/dolar.

Astfel, leul a consemnat pe piaţa interbancară o depreciere de circa 0,3%, în timp ce valutele din regiune au înregistrat pierderi de 1-1,5%, influenţate de aprecierea dolarului şi în linie cu săderea burselor, în condiţiile în care criza datoriilor din zona euro s-a intensificat, iar Portugalia este presată să accepte ajutor extern.

Potrivit presei internaţionale, mai multe ţări din zona euro şi BCE cer Portugaliei să solicite finanţare externă, asemenea Irlandei şi Greciei, pentru a salva Spania, a cincea mare economie din Uniunea Europeană, de la o soartă asemănătoare. Guvernul portughez neagă însă că ar fi presat să ceară ajutor financiar extern.

Pe de altă parte, FMI şi UE încearcă să determine investitorii privaţi să suporte o parte din costurile din Irlanda, ceea ce a indus şi mai multă agitaţie în piaţă, potrivit dealerilor.

Pe plan local, dealerii spun că interesul pentru moneda naţională este redus, ceea ce a limitat o volatilitate mai accentuată.

Cotaţiile monedei naţionale au înregistrat o tendinţă de creştere încă din primele tranzacţii de vineri. La deschidere, băncile cotau euro la 4,3000 - 4,3040 lei, peste nivelul de la finalul sesiunii de joi, de 4,2990 - 4,3010 lei.

În prima parte a sesiunii, cotaţia maximă a fost de 4,3150, iar cu puţin înainte de ora 13:00, euro era cotat la 4.3135 - 4.3150 lei/euro.

Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi au mai coborât uşor, de la 3,08 - 3,58% la 2,86 - 3,36%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici