FMI a aprobat evaluarea acordului cu România şi va acorda a şaptea tranşă de 900 mil. euro

Board-ul FMI a aprobat, vineri, a şasea evaluare a acordului cu România şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia va acorda cea de-a şaptea tranşă din împrumut, de aproximativ 900 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României (BNR).

23 afișări
Imaginea articolului FMI a aprobat evaluarea acordului cu România şi va acorda a şaptea tranşă de 900 mil. euro

FMI a aprobat evaluarea acordului cu România şi va acorda a şaptea tranşă, de circa 900 mil. euro (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Informaţia privind aprobarea tranşei a fost confirmată pentru MEDIAFAX de reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat la finele lunii octombrie la Bucureşti pentru revizuirea acordului cu România şi a evaluat modul în care au fost îndeplinite criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie.

Acordarea tranşei trebuia discutată iniţial în board-ul FMI la jumătatea lunii decembrie, însă a fost amânată pentru luna ianuarie deoarece nu au fost aprobate la timp legea salarizării, bugetul pe 2011 şi reforma pensiilor.

O nouă misiune FMI va veni la Bucureşti pe data de 25 ianuarie pentru a evalua îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al acestui an şi discuţii privind un nou acord, de tip preventiv. Ultima evaluare a acordului va avea loc în perioada aprilie-mai, când vor fi analizate criteriile agreate pentru primul trimestru şi vor fi definitivaţi parametrii finali ai noului aranjament.

Suma primită până în prezent de la Fond se ridică la 11,27 miliarde de euro, la care se va adăuga tranşa aprobată vineri, precum şi ultima partea a împrumutului, de 874 milioane de drepturi speciale de tragere (circa un miliard de euro).

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi că România va propune "în mod categoric" FMI ca angajamentele din noul acord să vizeze "paliere fundamentale" precum consolidarea fiscală şi continuarea reformelor structurale şi a modernizării statului, o prioritate fiind modernizarea legislaţiei muncii.

Surse guvernamentale au declarat recent pentru MEDIAFAX că FMI va pune la dispoziţia României aproximativ 3,6 miliarde euro în cadrul noului acord, care va fi încheiat cel mai probabil pe un an după finalizarea programului actual în mai, iar banii vor fi accesaţi doar în caz de urgenţă.

România are în derulare un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro, din care a primit până acum tranşe în valoare totală de 15,2 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici