Tănăsescu confirmă că România poate accesa de la FMI aproximativ 3,6 miliarde euro

România poate accesa de la FMI, prin noul acord, o sumă de până la de trei ori cota de Drepturi Speciale de Tragere (DST) deţinută la Fond, ceea ce reprezintă o sumă de aproximativ 3,1-3,2 miliarde DST (3,6-3,7 miliarde euro-n.r.), a declarat, vineri, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

20 afișări
Imaginea articolului Tănăsescu confirmă că România poate accesa de la FMI aproximativ 3,6 miliarde euro

Tănăsescu confirmă că România poate accesa de la FMI aproximativ 3,6 miliarde euro (Imagine: Szavuj Attila/Mediafax Foto)

Declaraţia reprezentantului României la FMI confirmă informaţiile transmise, joi, de MEDIAFAX.

Întrebat, la postul Money Channel, dacă cifra vehiculată în presă, de aproximativ 3,6 miliarde euro, reprezentând suma care ar urma să fie atrasă de România de la Fondul Monetar Internaţional prin viitorul acord, este plauzibilă, Tănăsescu a răspuns afirmativ.

"Trebuie să pornim de la nişte reguli. Cifrele nu se stabilesc în discuţii individuale şi în şedinţe, se respectă reguli. În ceea ce priveşte Fondul Monetar Internaţional, regula de bază este că un acord de stand-by trebuie să reprezinte un anumit procent din cota de participare a fiecărei ţări. De aceea, în cazul României, un potenţial nou acord ar putea să aibă în vedere o sumă de aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI, respectiv aproximativ 3,1-3,2 miliarde DST", a declarat Mihai Tănăsescu.

România are o cotă de 1,03 miliarde DST la FMI.

Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au avut, joi, o întâlnire în care au stabilit parametrii noului acord de finanţare cu FMI şi Comisia Europeană.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la finalul acestei întâlniri, citând surse guvernamentale, că FMI va pune la dispoziţia României aproximativ 3,6 miliarde euro în cadrul noului acord, de tip preventiv, care va fi încheiat cel mai probabil pe un an după finalizarea programului actual în mai, iar banii vor fi accesaţi doar în caz de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici