Ford va concedia câteva sute de angajaţi din Europa

Ford Motor Co. intenţionează să renunţe la câteva sute de locuri de muncă în Europa, din cauza scăderii vânzărilor din regiune, a declarat purtătorul de cuvânt al Ford Germania, Ute Mundolf.

1240 afișări
Imaginea articolului Ford va concedia câteva sute de angajaţi din Europa

Ford va concedia câteva sute de angajaţi din Europa (Imagine: Remus Badea/ Mediafax Foto)

"Scopul nostru este să adaptăm producţia la cererea în scădere", a afirmat Mundolf într-un interviu acordat Bloomberg.

Ford, care deţine uzina producătoare de automobile de la Craiova, estimează că va înregistra în acest an pierderi de peste 1 miliard de dolari în Europa şi investeşte totodată pe continent într-un plan menit să majoreze cota de piaţă.

Compania a anunţat recent o nouă strategie pentru Europa, care vizează introducerea a numeroase modele noi, inclusiv mai multe SUV-uri şi gama de automobile sport Mustang.

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi Ford în UE a scăzut cu 12,3% în primele opt luni ale acestui an, la aproximativ 625.000 unităţi, în timp ce piaţa europeană s-a contractat cu 7,1%, la 8,268 milioane. Astfel, cota de piaţă a Ford a coborât de la 8% în ianuarie - august 2011 la 7,6% în acest an.

Potrivit unui comunicat al grupului american, Ford derulează trei programe de disponibilizări în Europa, localizate în Germania, Marea Britanie şi "restul continentului". Compania oferă pachete compensatorii salariaţilor proprii care pleacă voluntar şi reduce cheltuielile cu angajaţii veniţi prin agenţii şi cu servicii contractate.

Numărul exact al concedierilor nu va fi cunoscut decât peste câteva luni, precizează Ford.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici