„Formularul de ofertă” pentru alegerea unui furnizor de energie electrică din piaţa liberă

  • Furnizorul de energie din piaţa liberă poate fi ales dintr-un formular primit alături de factură
  • Contractul dintre beneficiar şi furnizor intră în vigoare în 5 zile de la data la care furnizorul primeşte formular semnat şi completat
  • În prezent circa 5,7 milioane de români nu au optat încă pentru piaţa concurenţială
24039 afișări
Imaginea articolului „Formularul de ofertă” pentru alegerea unui furnizor de energie electrică din piaţa liberă

Dacă n-ai apucat să îţi alegi un furnizor de energie electrică din piaţa liberă, simultan cu factura vei primi şi un formular de selecţie în acest sens. Monitorul Oficial a publicat acest document şi a fost regelementat prin Ordinul Autorităţii Naţionale de Regelementare în domeniul Energiei (ANRE) nr. 5/2021.

Prin prezentul formular, autoritatea a simplificat procesul de contractare şi informare cu privire la ofertele ce se regăsesc atât în piaţa liberă cât şi în cea reglementată. Obiectivul final este acela de a eficientiza procesul de alegere prin care trece clientul. 

Astfel, în cadrul ofertei pe care beneficiarul o va primi va fi stipulată opţiunea cea mai accesibilă din punct de vedere al preţului aflată pe piaţa liberă, oferta celorlalţi concurenţi precum şi oferta ce se regăseşte în fostul sector reglementat. 

Contractul încheiat între cele două părţi va intra în vigoare în 5 zile de la data la care furnizorul primeşte formularul completat şi semnat de beneficiar. De asemenea, revine în sarcina furnizorului să transmită la rândul său o copie a contractului de furnizare semnat şi o dată care să indice momentul la care beneficiarul va primi prima factură. 

Totodată, ANRE intenţionează ca până în 2026, procesul de schimbare a furnizorului de energie să se realizeze în variantă completă în maxim 24 de ore. Obiectivul va fi îndeplinit prin proiectul „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale”.

Potrivit ANRE circa 5,7 milioane de români nu au optat încă pentru un furnizor de energie electrică din piaţa concurenţială. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici