Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro

Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro, iar pieţele financiare sunt în alertă privind o posibilă intervenţie a băncii centrale a Elveţiei pentru scăderea cotaţiei, relatează Financial Times.

430 afișări
Imaginea articolului Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro

Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Euro s-a depreciat în această săptămână la 1,2028 franci pe unitate.

Moneda elveţiană se apropie astfel de nivelul de 1,2 unităţi pentru un euro la care banca centrală a avertizat că va interveni, iar acesta va fi primul test la care va fi supusă instituţia după o decizie fără precedent din septembrie anul trecut, prin care a introdus un plafon maxim pentru curs în vederea protejării exportatorilor.

Potrivit analiştilor, pieţele testează determinarea băncii centrale de a preveni aprecierea francului, după plecarea preşedintelui instituţiei, Philipp Hildebrand, luna trecută, în urma unui scandal legat de tranzacţiile pe piaţa valutară efectuate de soţia lui.

Succesorul lui Hildebrand nu a fost încă numit.

Majoritatea participanţilor la tranzacţii consideră că banca centrală va reuşi să respecte plafonul fixat.

Potrivit datelor publicate joi, exporturile Elveţiei au scăzut în decembrie, în termeni reali, parţial din cauza cotaţiei ridicate a francului. În plus, producţia industriei prelucrătoare a scăzut în ianuarie, ceea ce exercită presiuni asupra băncii centrale pentru deprecierea francului.

"Considerăm că Banca Naţională a Elveţiei va menţine plafonul pentru franc cu cea mai mare hotărâre. Banca a arătat în mod clar că şi la acest nivel francul este prea puternic şi ar trebui să se deprecieze în timp", se arată într-o notă a analiştilor băncii Credit Suisse.

Totuşi, o a doua rundă de intervenţii a băncii centrale ar putea fi mai costisitoare decât cea de la introducerea plafonului, când instituţia a cheltuit 7 miliarde de franci elveţieni pentru achiziţia de euro.

Valentin Marinov, analist la Citigroup, estimează că Banca Naţională a Elveţiei ar putea fi nevoită să cheltuiască de două ori mai mult decât în prima intervenţie.

Analiştii avertizează că este posibil ca francul să se aprecieze în continuare din cauza riscurilor legate de criza datoriilor din zona euro, precum un eşec al negocierilor Greciei pentru reducerea datoriilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici