Franks: FMI ar fi sprijinit şi o altă soluţie de reducere a deficitului bugetar

FMI ar fi sprijinit şi o altă soluţie de reducere a deficitului bugetar, dacă Guvernul ar fi ales o altă variantă din cele discutate, a declarat şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, menţionând însă că Executivul decide care este cea mai bună opţiune pentru ţară.

Franks: FMI ar fi sprijinit şi o altă soluţie de reducere a deficitului bugetar (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Am discutat cu autorităţile un număr mai mare de opţiuni şi am fi sprijinit autorităţile dacă ar fi ales această variantă (de reducere drastică a cheltuielilor - n.r.) sau alta. În final, Guvernul a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie este cea care a fost luată. Sprijinim această deczie. Guvernul a avut obligaţia să adopte opţiunea cea mai adecvată pentru ţară şi noi sprijinim faptul că ei s-au angajat la acest lucru", a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks.

Franks a declarat că, în cadrul discuţiilor care au avut loc la Bucureşti, Fondul a propus o serie de variante care includeau majorări de taxe, dar şi Guvernul avea la un moment printre variantele sale opţiunea creşterii taxelor.

"Am discutat un număr mai mare de opţiuni. Am pus anumite variante pe masă, dar şi Guvernul a pus anmite variante pe masă. Variantele pe care le-am pus noi pe masă includeau majorări de taxe. Unele dintre opţiunile Guvernului discutate la un anumit moment includeau majorări de taxe. În final, ei (Guvernul - n.r.) au luat decizia că cea mai bună soluţie este de a inversa creşterile de cheltuieli care s-au realizat în anii anteriori", a spus Franks.

În urma negocierilor cu instituţia financiară internaţională, autorităţile române au ales un program de restrângere a cheltuielilor publice, printre măsuri figurând reducerea cheltuielilor salariale cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

Reprezentntul FMI a explicat că, deşi Fondul a discutat cu Guvernul soluţia unor propunei echilibrate, care ar fi adus un plus de venituri la buget, Executivul a fost "puternic devotat" ideii că problema finanţelor publice din România a venit în mare măsură de pe partea de cheltuieli.

"Există plusuri şi minusuri pentru oricare opţiune, dar după cum am spus în comunicatul publicat de Fond vineri nu există soluţii uşoare (...). Orice alegere sau opţiune de a închide decalajul bugetar necesită o anumită doză de durere, pentru că ajustarea este dureroasă. Guvernul trebuie să decidă, şi autorităţile suverane din România trebuie să decidă, care este cea mai puţin dureroasă cale, sau care este cea mai eficientă cale pentru închiderea acelui decalaj, iar noi vom repecta acea decizie", a mai spus Franks.

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat săptămâna trecută la postul de televiziune France 2 că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogaţi, dar autorităţile din România au luat decizia tăierii salariilor funcţoionarilor.

În replică, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că FMI a propus în mod constant ajustarea cheltuielilor salariale cu minimum 20%, majorarea TVA la 24% şi a cotei unice la 20%, măsuri care ar fi afectat întreaga populaţie, şi că nu înţelege cum aceste impozite ar taxa mai mult doar persoanele bogate.



comentează şi tu Momentan sunt 28 comentarii
Taguri:
ROMÂNIA ,
ACORD FMI ,
deficit bugetar ,
măsuri anticriză ,
COMENTARII
  • elena 21 mar 2012

    tot mariti taxele si scadeti salariile pina nu va mai ramine nimic si oameni mor asta doriti?
    Ati vrut UE acuma aveti astia va conduc pina ajungeti sa nu mai puteti sufla de foame

  • catalin 21 ian 2012

    cred ca daca ar retrage taxa auto de poluare ,daca ar data pensiile pensionarilor in-apoi,salariile bugetarilor in-apoi care sunt drepturile fiecaruia, ar disparea protestele din toata tara

  • "Numai Astea" si..."MAI"...Bine...de R.S.Soldger ! 14 aug 2011

    7.
    Daca...NU DORITI sa APLICATI..."re-COMENZILE" lu' Roumanian SWEJK SOLDGER...descurcati-va cu...Ne'a "Frank & Stein"...si F.M.I.-le..."lor",...dar...LASATI -i pe ROMANI cu...MITITEII, Gratarele, BERICA, VINUL sau SPRITZ-ul si F.M.I.-le...LOR, "mertz"anul, "giip"-anul, "calutul rosu" sau..."bentley"-ul...fiind...OPTIONALE ! ...Si...TRIMITETI-i..."ad patres"...pe...MOFTANGII "a-Umani" de la "PugWash" ! ...Dati-le si lor...un SPRITZ...poate "re-DEVIN"...OaMeni !
    S-auzim de (mult MAI...) BINE !

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa