GEORGE IACOBESCU, primul român distins de Regina Elisabeta a II-a cu titlul de Knight Bachelor

Omul de afaceri George Iacobescu, preşedinte şi director executiv al grupului Canary Wharf a fost înnobilat de regina Marii Britanii, primind titlul de Cavaler (Knight Bachelor), conform unui comunicat al ambasadei României la Londra, remis agenţiei MEDIAFAX.

2506 afișări
Imaginea articolului GEORGE IACOBESCU, primul român distins de Regina Elisabeta a II-a cu titlul de Knight Bachelor

George Iacobescu (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

George Iacobescu, cetăţean român, " a primit titlul de Cavaler (Knight Bachelor) pentru aportul său în slujba activităţilor caritabile, comunităţii şi industriei serviciilor financiare, devenind astfel primul român distins de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu un astfel de titlu, care dă dreptul la folosirea apelativului "Sir" înaintea prenumelui", precizează ambasada.

George Iacobescu s-a născut în 1945 la Bucureşti şi a emigrat în Canada în 1975.

În 1983, odată cu începerea lucrărilor de construcţie a centrului "World Financial Center", s-a stabilit la New York, devenind şi vicepreşedintele executiv al companiei care s-a ocupat de finalizarea acestui proiect.

"În anul 1987, a fost iniţiat, ca urmare a deciziei premierului Margarteh Thatcher, un proiect de reconversie şi reabilitare a fostei zone a docurilor londoneze, proiect denumit "Canary Wharf" şi care a fost încredinţat firmei pentru care lucra George Iacobescu. El s-a mutat la Londra, devenind
vicepreşedinte executiv responsabil cu realizarea bugetelor, cu proiectarea şi construirea a jumătate din viitorul centru financiar Canary Wharf'", se mai spune în comunicatul ambasadei.

În 1994, a fost promovat ca membru în Consiliul de Administraţie al Canary Wharf Holdings Limited ca director executiv, devenind vicepreşedinte executiv în 1996 şi preşedinte executiv în martie 1997.

"Canary Wharf este considerat ca fiind cel de-al doilea centru financiar din capitala Marii Britanii, după centrul financiar istoric "City" care s-a dezvoltat de-a lungul a 500 de ani. Ca volum al tranzacţiilor financiare, Canary Wharf a ajuns să deţină o treime din cel derulat în City, depăşind însă volumul de tranzacţii derulate în Frankfurt", conform ambasadei române la Londra.

George Iacobescu a fost decorat în iune 2003 cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în anul 2007 a fost numit custode al British Museum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici