GlaxoSmithKline: Unii directori ai companiei par să fi încălcat legislaţia din China

Directorul pentru pieţe emergente al GlaxoSmithKline, Abbas Hussain, a declarat luni, după o întâlnire cu oficiali de la Beijing, că unii dintre angajaţi par să fi încălcat legislaţia chineză şi a promis schimbări la nivelul companiei care vor duce la preţuri mai mici ale medicamentelor.

91 afișări
Imaginea articolului GlaxoSmithKline: Unii directori ai companiei par să fi încălcat legislaţia din China

GlaxoSmithKline: Unii directori ai companiei par să fi încălcat legislaţia din China (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Hussain a spus că întâlnirea cu reprezentanţi ai Ministerului pentru Securitate Publică a fost "foarte constructivă", relatează Bloomberg.

Glaxo este acuzată de delicte economice evaluate la 3 miliarde de yuani (489 milioane de dolari), constând în cadouri sub formă de călătorii şi favoruri sexuale.

"Anumiţi directori cu rang executiv ai GSK China, care cunosc bine sistemul companiei, par să fi acţionat în afara regulilor, încălcând legislaţia chineză. Avem toleranţă zero pentru orice fel de comportament de această natură", se arată într-un comunicat al lui Hussain.

Investigaţia autorităţilor chineze s-ar putea extinde, având în vedere că cel puţin şase alţi producători mari de medicamente, între care Merck&Co, Novartis, Roche Holding şi Sanofi, au folosit aceeaşi agenţie de turism ca şi GSK, pentru organizarea de evenimente şi conferinţe, în ultimii trei ani, potrivit unor documente citate luni de New York Times.

Autorităţile chineze au reţinut săptămna trecută patru directori ai Glaxo, suspectaţi de infracţiuni economice. Directorul financiar al Glaxo în China, Steve Nechelput, nu poate părăsi ţara, de la sfârşitul lunii iunie, din cauza acestei investigaţii, deşi nu a fost arestat sau interogat.

"Directorii Glaxo au încălcat legislaţia chineză şi au afectat piaţa, dând mită pentru majorarea preţurilor medicamentelor, creşterea vânzărilor şi obţinerea unor profituri incorecte", potrivit unui comunicat postat luni pe site-ul Ministerului Securităţii Publice.

Hussain şi-a cerut scuze în numele Glaxo şi s-a angajat să coopereze în cadrul investigaţiei.

Glaxo, care a obţinut anul trecut venituri de circa 1 miliard de lire sterline (1,5 miliarde dolari) în China, analizează operaţiunile din această ţară şi va face schimbări pentru obţinerea de economii de care vor beneficia şi cumpărătorii, prin scăderea preţurilor medicamentelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici