Guvernul a iniţiat discuţii cu OMV Petrom pentru Arpechim, dar evită să activeze clauze contractuale

Guvernul a iniţiat discuţii cu OMV Petrom (SNP) pentru a determina compania să repornească rafinăria Arpechim Piteşti, dar trebuie să accepte că decizia aparţine investitorului străin, în funcţie de interesele economice ale acestuia, şi nici nu poate activa clauze speciale din contractul de vânzare.

112 afișări
Imaginea articolului Guvernul a iniţiat discuţii cu OMV Petrom pentru Arpechim, dar evită să activeze clauze contractuale

Guvernul a iniţiat discuţii cu OMV Petrom pentru Arpechim, dar evită să activeze clauze contractuale (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Au fost iniţiate discuţii pentru a determina OMV Petrom să repornească activitatea rafinăriei Arpechim Piteşti, însă decizia finală aparţine investitorului, care se bazează pe propriile interese economice. La un moment dat, a apărut şi ideea activării clauzei speciale din contractul de privatizare Petrom referitoare la protejarea pieţei româneşti de petrol, dar s-a ajuns la concluzia că aceasta nu poate fi folosită, deoarece are efecte doar în cazul unei penurii de durată de petrol", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit acestora, autorităţile caută în continuare soluţii prin care să convingă investitorul să repornească rafinăria de la Piteşti.

Clauza privind protejarea pieţei de petrol şi gaze din România, inclusă în contractul de privatizare a Petrom, prevede că pe perioada în care statul continuă să deţină mai mult de 10% din acţiunile companiei, investitorul este obligat, în cazul unei crize, să se consulte cu autorităţile cu privire la "acţiunile rezonabile" care trebuie luate pentru asigurarea în continuare a unei aprovizionări adecvate a pieţei din România. Clauza nu poate fi însă activată decât în cazul unei penurii de durată de petrol, produse petroliere sau gaze naturale, cauzată de insuficienţa cantităţilor furnizate de surse din afara României.

Grupul austriac OMV deţine 51,01% din acţiunile Petrom, iar Ministerul Economiei are 20,64% din titluri. Fondul Proprietatea deţine 20,11% din acţiuni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2,03% ,iar 6,21% din titluri se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis, în 24 martie, închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim Piteşti, argumentând că opţiunea vânzării nu este fezabilă în contextul în care compania nu a găsit un cumpărător "credibil" care să aibă expertiza şi resursele financiare pentru operarea rafinăriei. Petrom a precizat atunci că decizia nu va avea un impact negativ aprovizionarea pieţei de carburanţi din România.

Premierul Emil Boc a declarat, la sfârşitul lunii martie, la Piteşti, întrebat despre închiderea rafinăriei Arpechim, că "răul primordial" se află în contractul de vânzare-cumpărare al Petrom de către Guvernul Adrian Năstase, contract care, în opinia sa, a adus "un prejudiciu uriaş" economiei naţionale.

Întrebat dacă rafinăria Arpechim mai are vreo şansă, premierul a răspuns: "Este în atenţia mea şi, după ce voi face o analiză în Guvern, v-aş putea da un răspuns".

El a adăugat că nu i-a plăcut "niciodată" contractul de vânzare-cumpărare al Petrom semnat în timpul Guvernului Adrian Năstase.

În 2004, în mandatul Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, grupul austriac OMV a preluat o participaţie de 51,01% din capitalul Petrom, în urma unei tranzacţii de 1,5 miliarde de euro. OMV a cumpărat de la stat 33,34% din acţiuni pentru 669 milioane euro şi a majorat capitalul social cu 830,6 milioane euro pentru a ajunge la participaţia de 51%. Prin contractul de privatizare, compania beneficiază de plata unor redevenţe reduse la bugetul de stat.

Tot la finalul lunii martie, după o întâlnire a reprezentanţilor OMV Petrom cu prefecţii de Argeş şi Vâlcea şi cu conducerea combinatului chimic Oltchim în care s-a discutat despre situaţia rafinăriei Arpechim, deputatul PSD Iulian Iancu, preşedinte al Comisei pentru Industrii din Camera Deputaţilor, a declarat că soluţia pentru salvarea rafinăriei ar fi ca reprezentantul Guvernului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom să conteste în instanţă decizia de închidere, el spunând că există un termen de şase luni în care poate fi găsită o rezolvare.

El a arătat că următorul pas va fi o analiză foarte atentă a acestor concluzii, cu ministrul Ecomiei, după care analiza "se va muta la nivelul premierului".

Managerul general al Combinatului Chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu, a declarat, la rândul său, că rafinăria Arpechim ar putea fi preluată de către unitatea pe care o conduce, iar primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a apreciat că singurul care poate "întoarce" decizia de închidere a rafinăriei este Guvernul, precizând că trebuie ţinut cont şi de partea socială pe care o implică decizia, respectiv concedierea a 700 de persoane.

Rafinăria Arpechim are o capacitate nominală de circa 3,5 milioane tone/an şi a fost iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic. Activitatea de petrochimie a Arpechim a fost preluată în luna ianuarie a anului trecut de Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT).

Rafinăria Arpechim a funcţionat anul trecut numai trei luni, din raţiuni economice.

Compania OMV Petrom a înregistrat în 2010 un profit record de 2,19 miliarde de lei (520,2 milioane de euro), cel mai mare de la momentul privatizării, în 2004. Câştigul consemnat anul trecut este de 2,6 ori mai mare faţă de profitul net din 2009, care s-a ridicat la valoarea de 833 milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici