Guvernul majorează bugetele ministerelor atât pe investiţii, dar şi pentru datorii ale unor companii

Guvernul va suplimenta bugetele mai multor ministere atât pentru finanţarea proiectelor de investiţii, dar şi pentru stingerea de datorii acumulate de companii de stat, şi va tăia din alocaţiile Ministerului Mediului şi Ministerului Finanţelor, relevă proiectul primei rectificări bugetare din 2011.

565 afișări
Imaginea articolului Guvernul majorează bugetele ministerelor atât pe investiţii, dar şi pentru datorii ale unor companii

Guvernul majorează bugetele ministerelor atât pe investiţii, dar şi pentru datorii ale unor companii (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Rectificarea bugetară va fi efectuată prin derogare de la prevederile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, potrivit cărora cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene, indică documentul obţinut de MEDIAFAX.

"În proiectul ordonaţei de rectificare sunt prevăzute sume pentru stingerea de datorii, întrucât scopul rectificării bugetare este plata arieratelor în sectorul de sănătate, asigurarea fondurilor pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile pre şi postaderare, precum şi asigurarea de fonduri suplimentare pentru proiectele de investiţii", este justificarea Guvernului pentru încălcarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare.

Guvernul arată că rectificarea bugetară este posibilă prin majorarea veniturilor bugetului de stat, pe sold, cu 3,2 miliarde lei, din care 155,2 milioane lei obţinute din impozitul pe profit (ca urmare a încasărilor din impozitul pe profit virat de firme "pe fondul relansării activităţii" companiilor din primul trimestru), 200 milioane lei din alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice, 33,2 milioane lei din impozitul pe venit şi salarii (pe fondul creşterii câştigului salarial mediu brut cu 2,3% în luna mai 2011 faţă de aceeaşi lună a anului 2010), 650,7 milioane lei din taxa pe valoarea adăugată, 1,43 miliarde lei din accize (majorare explicată de Guvern prin intensificării acţiunilor de combatere a fraudei fiscale în domeniul produselor accizabile, în principal ţigarete şi produse din tutun, realizate atât prin mobilizarea organelor proprii de control, cât şi prin cooperarea cu celelalte instituţii ale statului) şi un miliarde de lei din venituri nefiscale.

În acelaşi timp, cheltuielile bugetului de stat vor fi majorate, pe sold, cu suma 4,1 miliarde lei, iar deficitul bugetului de stat se majorează cu 882,8 milioane lei.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii sunt indicate în creştere cu 643,5 milioane lei (rezultând din diminuarea veniturilor curente, prin contribuţii, cu 364,4 milioane lei şi majorarea subvenţiei de la bugetul de stat cu un miliarde lei), în timp ce cheltuielile vor fi majorate cu 643,5 milioane lei, pentru plata integrală a pensiilor până la sfârşitul anului.

Proiectul pregătit de Guvern prevede suplimentarea bugetului la Ministerul Agriculturii (910,3 milioane lei, din care 735 milioane lei pentru "asigurarea condiţiilor necesare" absorbţiei a circa 626 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), Ministerul Administraţiei şi Internelor (696,1 milioane lei, din care 37,4 milioane lei pentru programul privind Infrastructura de Date Spaţiale în Europa al Agenţiei Naţionale pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi 12 milioane lei pentru constituirea stocurilor minime de siguranţă de combustibil), Ministerul Transporturilor (cu 1,6 miliarde lei, din care 300 milioane lei pentru achitarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a lucrărilor efectuate pentru construcţia de autostrăzi, 515,6 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile aferente Programelor ISPA şi 130 milioane lei pentru majorarea capitalului social la CFR),

Capitalul social al CFR va fi astfel majorat cu 130 milioane lei, reprezentând 52,2 milioane acţiuni în valoare de 2,5 lei/acţiune, pentru plata obligaţiilor companiei.

Vor fi suplimentate şi bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (300 milioane lei, pentru proiecte derulate prin Compania Naţională de Investiţii şi Agenţia Naţională de Locuinţe), Ministerul Apărării Naţionale (239 milioane lei), Ministerul Economiei (140,3 milioane lei, pentru pentru programul "cardul Mihail Kogălniceanu" şi acordarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor la Compania Naţională a Huilei Petroşani), Ministerul Muncii (124,8 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor (21,2 milioane lei, din care pentru Programul "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software" suma de 11,58 milioane lei, pentru plata despăgubirilor civile aferente proceselor avute pe rol suma de 5,44 milioane lei, iar pentru Proiectul "Economia Bazată pe Cunoaştere" suma de 4,2 milioane lei) şi Ministerului Sănătăţii (349,5 milioane lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate).

Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat atât la venituri, cât şi la cheltuieli cu 291,7 milioane lei.

"Având în vedere consumul ridicat de medicamente care a dus până în prezent la angajarea creditelor alocate în anul 2011 cu această destinaţie şi pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamente cu şi fără contribuţie personală, precum şi la medicamente şi materiale sanitare specifice în cadrul programelor naţionale de sănătate, este necesară majorarea creditelor de angajament cu 1,68 miliarde lei, din care 982 milioane lei pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală şi 700 milioane lei pentru programele naţionale de sănătate", se arată în document.

Vor fi diminuate bugetele Ministerului Finanţelor (cu 418,5 milioane lei la capitolul "Acţiuni Generale") şi Ministerul Mediului ( cu 148,3 milioane lei).

Surse oficiale au declarat la mijlocul lunii iulie pentru MEDIAFAX că Executivul va rectifica bugetul după încheierea misiunii de evaluare a FMI şi că banii alocaţi în primă fază unor proiecte în prezent mult întârziate pot fi redirecţionaţi către alte proiecte cu şanse mai mari de realizare, ministerele care nu au putut efectua investiţii urmând să piardă banii.

Datele analizate la o reuniune a comitetului guvernamental pentru fonduri UE de la începutul lunii iulie relevă, potrivit unor surse participante la discuţiile de atunci, că un nivel ridicat al absorbţiei fondurilor UE este înregistrat la Ministerul Dezvoltării prin Programul Operaţional Regional, în timp ce performanţe mai reduse sunt sesizate la ministerele Mediului şi Economiei.

În proiectul ordonanţei de rectificare sunt incluse şi sume pentru stingerea de datorii ale unor companii de stat, Guvernul susţinând că aceste sume nu vor afecta deficitulul bugetului general consolidat pe anul 2011.

Astfel de fonduri vor fi alocate la Ministerul Transporturilor (799,4 milioane lei pentru acoperirea obligaţiilor de plată ale CFR Călători şi CFR), Ministerul Administraţiei (302,7 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor către furnizorii de energie termică), Ministerul Finanţelor (248,1 milioane lei, reprezentând fonduri alocate unităţilor administrativ-teritoriale pentru plata TVA aferentă achiziţiilor din fonduri publice în cadrul proiectelor ISPA în sectorul de apă la preluarea de la operatori a investiţiilor realizate ulterior transmiterii cererilor finale de fonduri la Comisia Europeană), Ministerul Agriculturii (115,3 milioane lei, reprezentând datorii ale Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ,"Gheorghe Ionescu Siseşti" către bugetul de stat, şi 60 milioane lei datorii generate de derularea Programului SAPARD), Ministerul Economiei Comerţului (79 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor Nuclearoelectrica faţă de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare), Ministerul Apărării (12 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor companiei Romavia).

Sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor vor fi majorate cu 18,4 milioane lei, din care 11 milioane lei pentru acordarea de produse lactate şi de panificaţie şi miere de albine, urmare a "corectării" numărului de beneficiari ai acestor produse şi 7,4 milioane lei pentru salariile din învăţământul special şi din centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, urmare a creşterii numărului de posturi.

Pentru plata contribuţiei de asigurări de sănătate în cazul persoanelor aflate în concediu de creştere a copilului vor fi alocate 18 milioane lei, prin redistribuirea sumei de 10,9 milioane lei de la contribuţia de asigurări de sănătate pentru persoanele beneficiare de ajutor social şi a sumei de 7,1 milioane lei de la ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

"Pentru o mai bună reflectare a cheltuielilor finanţate din bugetul Ministerului Muncii, aferente unor programe de interes naţional, unor instituţii publice de asistenţă socială şi unităţi de asistenţă medico-sociale din subordinea consiliilor locale sau judeţene, este necesară încadrarea cheltuielilor ca transferuri către bugetele locale şi nu ca şi cheltuieli de asistenţă socială", se arată în proiect.

Redistribuiri de fonduri vor fi efectuate şi în bugetul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, unde vor fi asigurate 200.000 lei pentru derularea Programului ,"Administrarea eficientă a sumelor alocate cheltuielilor de administraţie", prin diminuarea sumei alocate acţiunilor comemorative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici