Investiţiile străine directe atrase de România în primele cini luni, în scădere cu 37%

Investiţiile străine directe atrase de România în primele cinci luni au totalizat 414 milioane de euro, în scădere cu 37% faţă de perioada similară a anului anterior, când fluxul de capital străin intrat pe piaţa locală a atins 656 milioane de euro.

279 afișări
Imaginea articolului Investiţiile străine directe atrase de România în primele cini luni, în scădere cu 37%

Investiţiile străine directe atrase de România în primele cini luni, în scădere cu 37% (Imagine: Shutterstock)

Creditele intragrup au însumat 329 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 85 milioane euro, potrivit unui comunicat al BNR.

Astfel în luna mai, investiţiile au coborât la 92 milioane de euro, faţă de 111 milioane de euro în luna aprilie, când a fost consemnat cel mai mare nivel din acest an. În martie, investiţiile străine directe au fost de doar 48 de milioane de euro (minimul acestui an). În februarie, investiţiile au totalizat 60 de milioane de euro, iar în ianuarie 103 milioane de euro.

Guvernul îşi propune să atragă până la sfârşitul anului investiţii de "minimum 10 miliarde euro" în energie, resurse minerale, agricultură, industrie şi infrastructură, care să creeze cel puţin 50.000 locuri de muncă, conform planului naţional lansat, joi, la Palatul Victoria.

Executivul mizează în acest sens şi pe relansarea relaţiilor politice şi economice externe atât cu Europa, cât şi cu Asia.

Anul trecut investiţiile străine directe atrase de România au scăzut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% faţă de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici