Ministrul german de Finanţe: Nu este nevoie să discutăm alternative pentru Grecia

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble nu vede necesitatea discutării unor soluţii alternative pentru Grecia sau a unui nou ajutor până când autorităţile elene nu îşi vor îndeplini promisiunile asumate în cadrul actualului program de susţinere, relatează MarketWatch.

276 afișări
Imaginea articolului Ministrul german de Finanţe: Nu este nevoie să discutăm alternative pentru Grecia

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Grecia s-a angajat pe 20 februarie să respecte acest program, prin urmare nu trebuie să discutăm despre alternative", a afirmat Schauble într-un interviu acordat postului german de radio Deutschlandfunk.

El a adăugat că Grecia are multe de făcut pentru a respecta ceea cea a promis.

Guvernul de stânga al Greciei negociază de patru luni de zile cu reprezentanţii UE şi ai FMI un acord prin care să fie reluată finanţarea în cadrul programului de ajutor în valoare de 240 de miliarde de euro, din care statul elen mai are de primit 7,2 miliarde de euro. Discuţiile s-au blocat în privinţa pensiilor, a modificării legislaţiei muncii, a ţintelor fiscale şi a majorării taxei pe vânzări.

Ministrul elen de Interne Nikos Voutsis a avertizat că Grecia nu va achita datoriile scadente în luna iunie către Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru că nu are bani.

"Datoriile scadente ale Greciei către FMI în iunie sunt în valoare de 1,6 miliarde de euro, dar aceşti bani nu vor fi plătiţi şi nu există pentru a fi plătiţi", a declarat duminică ministrul Nikos Voutsis, pentru postul de televiziune grec Mega TV.

Prima plată, de 300 de milioane de euro, către FMI, trebuie efectuată pe 5 iunie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici