Negocierile dintre Grecia, Germania şi Franţa s-au încheiat noaptea trecută fără niciun rezultat

Negocierile de la Riga dintre premierul elen Alexis Tsipras, preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel, pentru deblocarea acordului de salvare şi asigurarea viitorului Greciei în zona euro, s-au încheiat noaptea trecută fără niciun rezultat.

341 afișări
Imaginea articolului Negocierile dintre Grecia, Germania şi Franţa s-au încheiat noaptea trecută fără niciun rezultat

Negocierile dintre Grecia, Germania şi Franţa s-au încheiat noaptea trecută fără niciun rezultat (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Negocierile au avut loc într-o atmosferă "prietenească şi constructivă" şi s-au concentrat pe "îndeplinirea cu succes a actualului program", potrivit unei declaraţii comune emisă de guvernele Franţei şi Germaniei, în care se arată doar că părţile au convenit ca discuţiile să continue, relatează Bloomberg.

Din declaraţie a lipsit optimismul iniţial al preşedintelui Hollande, de a deschide calea pentru un acord care să aibă loc cel mai devreme la sfârşitul acestei luni.

Guvernul elen a subliniat la rândul său climatul constructiv al discuţiilor, fără să semnaleze încheierea iminentă a blocajului.

Un oficial elen a făcăt totuşi referire la frustrarea părţii elene, afirmând că principalul obstacol este că trebuie implicat şi FMI.

Cei trei lideri sunt de acord că au avut loc progrese semnificative, dar rămân probleme deschise, care se referă la pensii, nivelul taxei pe vânzări şi ţintele pentru excedentul bugetar primar, a spus oficialul grec.

Finalizarea cu succes a negocierilor cu creditorii ar debloca restul de 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere de 240 de miliarde de euro, dar discuţiile sunt blocate de refuzul Guvernului grec de a accepta reformele din sectorul pensiilor şi al muncii.

Grecia nu va putea să plătească o rată către FMI scadentă pe 5 iunie în lipsa unui acord cu creditorii internaţionali, avertiza miercuri preşedintele Parlamentului de la Atena, Nikos Filis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici