Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Dacă şefii din multinaţionale se vor gândi la un post la stat în funcţie de salariul pe care îl vor primi sau banii pe care îi vor produce, atunci România va rămâne în continuare prizoniera unei mentalităţi fanariote

Eu: Credeţi că voi, cei din multinaţionale, nu veniţi în guvern (în administraţia publică - n.red.) din cauza salariilor?

El: Din punctul meu de vedere, da! 1.500 de euro net pentru primul-ministru România SA ţi se pare OK? 15.000 de euro (pe lună - n.red.) şi se bagă orice şef de multinaţională. Cu evaluare la final de an, şi dacă nu şi-a făcut treaba, „out“ şi dă banii înapoi.

Cred că o bună parte din cei din multinaţionale sau din companiile româneşti care cred că pot să fie ministru sau să conducă o companie de stat gândesc la fel. Banii sunt o problemă şi de aceea mulţi din sectorul privat nu vor să intre în administraţia publică, adică să lucreze la stat.

Cred că este o foarte mare greşeală ca un post la stat, de top, care te aduce în prim-plan să fie judecat atât de mercantil

În SUA, a lucra pentru administraţia americană venind din sectorul privat este cea mai mare onoare şi aproape nu se refuză niciodată. Istoria americană este plină de exemple de executivi care pentru patru sau opt ani şi-au lăsat jobul din corporaţii sau din bănci ca să lucreze pentru Unchiul Sam, pentru o diferenţă de salariu mult mai mare decât în România.

Nu cred că ministrul finanţelor din SUA câştigă mai mult de 300.000 de dolari brut pe an, deci 200.000 de dolari net (cam 16.000 de dolari net/lună), în timp ce în sectorul corporatist câştigă această sumă într-o lună, dacă nu cumva într-o săptămână. Şi nu am auzit ca cineva să aibă o problemă cu salariul mic din administraţia americană.

Bineînţeles, există o diferenţă între cifrele americanilor şi cele de la noi, dar nu cred că un job la stat, de top - prim-ministru, ministru, secretar de stat - este un job din care trebuie să faci bani. Sau poate este!

O funcţie publică înseamnă un punct important în CV, un knowledge extraordinar privind modul de funcţionare a unui stat, circuitul deciziilor, al documentelor, al discuţiilor strategice, al resurselor, al cunoştinţelor pe care le obţii atât pe plan intern cât şi pe plan extern etc.

Chiar este o problemă de bani când discuţi o poziţie la stat? Ce afli acolo poate valora mult mai mult când revii ulterior pe lista unui head-hunter care trebuie să te vândă apoi din nou la multinaţională.

Şi aici americanii sunt mult mai deştepţi ca noi prin modul cum privesc businessul şi legătura cu statul. În 25 de ani, gigantul General Electric a avut până acum la conducerea operaţiunilor din România doi oameni: Dan Ionescu, fostul director al desk-ului America din cadrul Ministerului Afacerilor Externe înainte de Revoluţie, şi acum pe Cristian Colţeanu, fost secretat de stat în Ministerul de Externe pe vremea lui Adrian Năstase. Iar afacerile lor merg foarte bine în România. Credeţi că pe General Electric îl interesa dacă cei doi sunt buni ingineri sau nu, sau dacă au lucrat în viaţa lor într-o fabrică ca să ştie cum se face un motor sau un utilaj petrolier? Pentru acest lucru sunt angajaţi alţi oameni.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro