Organele de control pot verifica aceeaşi firmă o dată la 2 ani

Organele de control specializate nu vor mai putea verrifica aceeaşi firmă în decursul a doi ani calendaristici consecutivi în lipsa unor motive temeinice, în caz contrar acţiunile fiind considerate nejustificate şi sancţionate cu amenzi cuprinse între 1.500 lei şi 2.000 lei.

2050 afișări
Imaginea articolului Organele de control pot verifica aceeaşi firmă o dată la 2 ani

Organele de control pot verifica aceeaşi firmă o dată la 2 ani (Imagine: North Foto/Mediafax Foto)

"Controalele efectuate de diversele organe de specialitate cu atribuţii în acest sens sunt adesea percepute de contribuabili ca o metodă de şicanare şi de intimidare a lor, în scopul de a le influenţa comportamentul şi atitudinea faţă de reprezentanţii organelor cu atribuţii de control. O asemenea percepţie este întărită mai ales atunci când, controalele efectuate de aceleaşi organe de control, la acelaşi contribuabil, se repetă la intervale prea mici de timp (sub un an)", se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege elaborat de Ministerul Economiei.

Iniţiativa vizează modificarea şi completarea Legii 252/ 2003, privind registrul unic de control.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, organele cu atribuţii în domeniile financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanism, calitatea în construcţii, protecţia consumatorului, protecţia muncii, inspecţia muncii, protecţia împotriva incendiilor, precum şi în alte domenii prevăzute de lege au dreptul să efectueze acţiuni de control la contribuabilii, persoane juridice înregistrate la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunal, în scopul verificării modului în care aceştia respectă dispoziţiile legale în vigoare în domeniul respectiv.

Orice control se efectuează în prezenţa reprezentanţilor legali ai contribuabilului controlat, obligat să pună la dispoziţia organului de control toate documentele care consemnează activitatea desfăşurată în perioada supusă controlului şi să furnizeze toate datele şi explicaţiile necesare înţelegerii exacte a operaţiunilor consemnate în documentele prezentate la control.

Pe lângă constatarea încălcării prevederilor legale în vigoare şi aplicarea de sancţiuni în vederea evitării producerii de asemenea încălcări în viitor, controalele au şi rolul de a stabili, după caz, luarea măsurilor ce se impun pentru recuperarea eventualelor pagube produse, precum şi rolul de îndrumare a contribuabilului cu privire la modul în care trebuie să procedeze pentru a asigura respectarea prevederilor legale în vigoare.

"Ţinând seama de domeniile variate în care, diferitele organe de specialitate sunt abilitate prin lege să efectueze controlul asupra modului în care contribuabilii aplică prevederile reglementărilor legale în domeniu, de complexitatea activităţii de control, care presupune mobilizarea personalului contribuabilului pentru a furniza organului de control documentele, datele şi explicaţiile solicitate, se ajunge ca, în perioada efectuării oricărui control, activitatea contribuabilului să fie perturbată. Această perturbare devine şi mai evidentă în cazul contribuabililor de dimensiuni mai mici, cu personal redus, de multe ori insuficient, supuşi unor controale repetate", se precizează în nota de fundamentare.

Astfel, proiectul de act normativ vizează eliminarea controalelor repetate nejustificat la acelaşi agent economic, astfel încât activitatea acestora să fie cât mai puţin afectată ca urmare a activităţilor de control cărora trebuie să li se supună.

"Prin eliminarea controalelor repetate la intervale scurte de timp asupra aceluiaşi contribuabil se răspunde şi solicitărilor insistente şi repetate venite, în acest sens, din partea mediului de afaceri şi se asigură şi o cuprindere în activitatea supusă controlului a unui număr mai mare de contribuabili, ceea ce conduce la creşterea eficienţei activităţii de control", potrivit sursei citate.

Una dintre modificări vizează nivelul amenzilor prevăzute pentru neachiziţionarea registrului unic de control de la direcţiile generale ale finanţelor publice în termenul legal şi neprezentarea acestuia la solicitarea organelor de control specializate.

Astfel, pentru primul tip de contravenţie amenda va fi cuprinsă între 1.000 lei şi 1.500 lei (faţă de 5-10 milioane lei vechi), iar pentru cel din urmă se va situa între 1.500 lei şi 2.500 lei (de la 10-20 milioane lei vechi).

În plus, dispunerea nejustificată de controale repetate, cu aceeaşi tematică la acelaşi contribuabil va constitui contravenţie şi va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.500 lei şi 2.000 lei.

"Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de organele ierarhic superioare ale conducătorului organului de control specializat care a dispus nejustificat efectuarea controlului repetat. Control repetat nejustificat, în înţelesul prezentei legi, este controlul efectuat în cursul a doi ani calendaristici consecutivi, de către acelaşi organ de control specializat, la acelaşi contribuabil, în absenţa unor elemente care să justifice temeinic efectuarea controlului respectiv (solicitări exprese ale unor autorităţi publice, cazuri flagrante, suspiciuni întemeiate de producere a unor infracţiuni)", se arată în proiectul de lege.

Dispoziţiile noii legi legate de contravenţiile anterior menţionate, ale firmelor şi organelor de control, vor fi completate cu prevederile Ordonanţei Guvernului 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.

Iniţiatorii proiectului susţin că adoptarea acestuia va conduce la creşterea eficienţei activităţii de control, la reducerea birocraţiei şi la diminuarea corupţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici