Pieţele bursiere internaţionale scad, după discuţiile comerciale SUA-China şi summitul din Hanoi

Pieţele bursiere internaţionale inregistrază a treia zi la rând de scădere, pe fondul reducerii optimismului legat de convorbirile comerciale dintre SUA şi China, a încheierii fără un acord a întâlnirii dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, precum şi a datelor economice nefavorabile venite din China.

172 afișări
Imaginea articolului Pieţele bursiere internaţionale scad, după discuţiile comerciale SUA-China şi summitul din Hanoi

Pieţele bursiere internaţionale scad, după discuţiile comerciale SUA-China şi summitul din Hanoi

Yenul şi francul elveţian, ambele monede de refugiu, au crescut după ce a apărut informaţia că intâlnirea dintre preşedintele amercian şi liderul nord-coreean din Hanoi nu va duce la semnarea unei înţelegeri privind denuclearizarea peninsulei coreene.

Bursele europene în schimb nu au primit veştile foarte bine, indicele pan-european Stoxx 600 căzând cu mai mult de jumătate de procent.

La Londra indicele FTSE 100 arăta, la ora transmiterii ştirii, un minus de 0,7%, iar indicii de la Amsterdam, Paris, Frankfurt şi Madrid erau în roşu.

Reculul pieţelor europene vine după căderea de pe pieţele asiatice, cu indicele Shanghai Composite în scădere cu 0,7%.

Problemele dintre SUA şi China sunt "prea grave" pentru a fi rezolvate doar cu promisiuni venite de la Beijing pentru cumpărarea mai multor bunuri din America, şi orice acord între cele două ţări trebuie să includă o modalitate de a se asigura că angajamentele sunt îndeplinite, a declarat miercuri reprezentantul comercial al SUA, Robert Lighthizer.

Lighthizer a declarat că United States Trade Representative (USTR) ia măsurile legale necesare pentru a pune în aplicare decizia preşedintelui Trump de a întârzia majorarea tarifelor pentru mărfuri din China în valoare de peste 200 miliarde dolari, programată vineri. USTR a clarificat mai târziu, într-o declaraţie, că nu a renunţat la ideea creşterii tarifelor la 25% de la 10%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici