Preţuri-record. Pentru a doua zi la rând, fluxurile de gaz rusesc prin gazoductul Yamal merg în direcţie inversă

Fluxurile de gaze ruseşti prin conducta Yamal-Europa către Germania au continuat să curgă în mod invers pentru a doua zi miercuri, au arătat datele operatorului de reţea german Gascade, situaţie care menţine preţurile europene la gaze la un nivel ridicat, scrie Reuters.

590 afișări
Imaginea articolului Preţuri-record. Pentru a doua zi la rând, fluxurile de gaz rusesc prin gazoductul Yamal merg în direcţie inversă

Preţuri record. Pentru a doua zi la rând, fluxurile de gaz rusesc prin gazoductul Yamal merg în direcţie inversă

Preţurile europene la gaze au atins un nou record marţi, după ce gazul din Yamal şi-a schimbat direcţia, o mişcare despre care Kremlinul a spus că nu are implicaţii politice, în timp ce doi mari clienţi germani au declarat că Gazprom îşi îndeplineşte obligaţiile de aprovizionare.

Fluxurile de la punctul de măsurare Mallnow de la graniţa germano-poloneză se îndreptau miercuri spre est, dinspre Germania spre Polonia, cu un volum orar de aproximativ 1.180.000 de kilowaţi oră (kWh/h) şi se aşteaptă să rămână la aceste niveluri pentru restul zilei, arată datele.

Miercuri, preţul angro al gazelor olandeze, referinţa europeană, se tranzacţiona la 177 de euro (199,92 dolari) pe megawatt oră, aproape de maximul istoric de aproape 185 de euro atins în sesiunea precedentă.

Gazprom a rezervat capacităţi suplimentare la licitaţii pentru livrarea prin Ucraina şi către Germania pe ruta Yamal. Pentru miercuri nu rezervase capacitate pentru exporturi prin Yamal.

Miercuri, la punctul de măsurare Velke Kapusany de la graniţa dintre Slovacia şi Ucraina, o altă rută majoră către Europa, valorile indicau 898.439,2 megawaţi oră (MWh), sau 82,6 milioane de metri cubi, cu aproximativ 5% sub nivelurile înregistrate până acum în decembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici