- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
"Prima Casă" i-a determinat pe unii proprietari să urce preţurile locuinţelor şi cu 35%
Vânzătorii de locuinţe din Bucureşti au început să crească, din luna mai, preţurile solicitate, după ce au remarcat intensificarea interesului potenţialilor cumpăratori ca urmare a introducerii programului "Prima casă", majorările fiind, în unele cazuri, de peste 35%, potrivit site-ului Imopedia.ro.
"Prima Casă" i-a determinat pe unii proprietari să urce preţurile locuinţelor şi cu 35% (Imagine: Mediafax Foto)
"Vânzătorii de apartamente din Bucureşti măresc preţurile din anunţuri, pe zi ce trece, încurajaţi de numeroasele telefoane primite de la potenţialii beneficiari cu «Prima Casă». Conform bazei noastre de date Imopedia.ro, din mai şi până acum preţul mediu al apartamentelor din Bucureşti a crescut cu 4%. În zona de sud rata de creştere a preţurilor este de aproape trei ori mai mare decât media pe Bucureşti, ajungând la 10%. Punctual, există însă proprietari care au pretenţii mult peste medie, «umflând» preţurile şi cu peste 35%", se arată într-un comunicat al site-ului imobiliar.
De exemplu, pentru un apartament de două camere confort 2, cu o suprafaţă de 38 de metri pătraţi, în zona Brâncoveanu, se cereau în aprilie 37.000 euro, iar în prezent 50.000 euro.
Alte exemple, din baza de date postată pe site-ul imobiliar, sunt un apartament cu două camere pe Şoseua Olteniţei, care în perioada aprilie - mai era evaluat de proprietar la 55.000 euro, iar preţul actual este de 67.000 euro, şi o locuinţă cu două camere în zona Emil Racoviţă, cu un preţ de 52.000 euro în luna mai, iar în iulie de 60.000 euro.
"Nu toate zonele evoluează la fel. Presiunea venită din partea potenţialilor cumpărători giraţi de stat se simte doar pe segmentul de jos al ofertelor actualizate în ultimele luni. Cele mai afectate de scumpiri sunt cartierele cu apartamente care se încadrează în bugetul programului «Prima Casă», respectiv în sud, vest şi est. Din analiza evoluţiei preţurilor de la începutul anului pe zone, se observă că acolo unde astăzi proprietarii se grăbesc să scumpească s-au înregistrat de fapt şi căderile cele mai mari de preţ între lunile ianuarie-aprilie", precizează sursa citată.
Astfel, între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lui iulie, în zona de sud a Capitalei apartamentele s-au scumpit cu 4% în luna iunie faţă de mai şi cu încă 6%, în iulie faţă de iunie.
De asemenea, în ultimele două luni, preţurile apartamentelor din partea de est au crescut cu 5% - 2% în iunie şi încă 3% în iulie, iar în vest cu 4%.
În schimb, în zonele centrale şi de nord preţurile apartamentelor au mai scăzut în medie cu 4-5% în iunie şi iulie, în condiţiile în care majoritatea proprietarilor din aceste zone s-au reorientat spre închiriere, puţini mai fiind dispuşi să vândă.
În total, în baza de date Imopedia.ro se află 484.920 de anunţuri imobiliare.
În urmă cu o săptămână, compania de servicii imobiliare Colliers estima că proprietarii apartamentelor vechi cu două camere din Bucureşti au urcat preţurile cu 10-15%, după lansarea programului "Prima Casă", în prezent fiind aproape imposibil să se găsească oferte pentru astfel de locuinţe sub 60.000-62.000 euro în Militari, Titan sau Iancului.
Persoanele care vor să ia credite prin programul "Prima Casă" plătesc un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie, iar rata dobânzii este EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.
-
Un CUTREMUR de 4 grade s-a produs sâmbătă dimineaţă în Vrancea
Social astăzi, 07:10
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, la ora 5.30, în Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). citeşte tot
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot





un apartament cu 3 camere absolut banal cu spatiu locuibil de aprox 80 m patrati este 120.000 euro... da, ati citit bine 120.000! unde? nu... nu in bucuresti... nu in brasov... nu in new york... ci in targoviste. de ce? probabil domnu' dezvoltator si-o fi facut calcule si a ajuns la concluzia ca omu' care are nevoie de o locuinta si vrea una noua... nu una din '80 cu peretii crapati... are un ban pus deoparte.. se mai imprumuta pe la rude.. mai ia 50.000 si de la prima casa si lui ii ramas in buzunar 50.000 euroi / apartament... guess what domnu' investitor.... sa-i vinzi mamicii tale... ca altcineva nu-ti va cumpara marfa
lasa ca le va sta in gat scumpirea asta dupa ce vor vedea ca intentii sunt dar bani ioc. in 3 saptamani de prima casa au fost 35 de dosare aprobate. cam cati dintre acestia or fi din bucuresti? asta asa, ca sa le mai ridic "sperantele" alora de spera sa dea acum lovitura, daca n-au fost destul de destepti sa vanda in 2008 cand se faceau cu un munte de bani...
asa se intimpla cind intervii aiurea in economia de piata,,,,,,,treb ca sa se acorde doar ptr un nivel maxim .de pret pe metru patrat ..de exemplu......