Prima plată prin programul Valul renovării din PNRR a fost aprobată de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a anunţat marţi că a autorizat prima solicitare de plată, în valoare de 79.100 de lei, pentru un proiect finanţat prin programul Valul renovării din PNRR.

477 afișări
Imaginea articolului Prima plată prin programul Valul renovării din PNRR a fost aprobată de Ministerul Dezvoltării

Prima plată prin programul Valul renovării din PNRR a fost aprobată de Ministerul Dezvoltării

Potrivit unui comunicat al ministerului, proiectul vizează reabilitarea şi eficientizarea termică a clădirii Primăriei din Fălticeni, judeţul Suceava.

Contractul de finanţare a făcut parte dintre primele 7 contracte din România, finanţate din PNRR, încheiate între autorităţi publice locale şi Ministerul Dezvoltării pentru renovarea integrată a clădirilor, în data de 7 iunie.

„Felicit autorităţile din Fălticeni pentru promptitudinea, implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă. Iată că primăria din acest municipiu este prima clădire care intră în procesul de renovare, cu finanţare din PNRR, şi sper ca şi celelalte instituţii care au deja contractele semnate să se apuce de treabă cât mai repede”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Prin Componenta C5 din PNRR, România beneficiază de fonduri pentru eficientizarea energetică, asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a 4.333 blocuri de locuinţe şi clădiri publice. Ministerul asigură şi o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, în vederea accesării integrale de către România a finanţării europene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici