- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.06.2017, 06:00)
- Dan Straut
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Programului Naţional de Dezvoltare Rurală: Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 50.000 de euro. Cum se pot obţine banii
Submăsura 6.1 - „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” - din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) acordă, în 2017, 50.000 de euro nerambursabil, iar documentele de înscriere se pot depune până la 31 iulie.
1953 afișări
Programului Naţional de Dezvoltare Rurală: Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 50.000 de euro
Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca şefi/conducători unici ai unei exploataţii agricole.
Sprijinul nerambursabil, de maximum 50.000 de euro, va fi acordat sub formă de primă în două tranşe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare.
Obiectivele finanţării constau în:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă
-
Belarus afirmă că s-a încercat un atac cu drone asupra capitalei Minsk din Lituania. Lukaşenko susţine că opoziţia încercă să cucerească un district şi să ceară NATO să desfăşoare trupe
-
Rusia ameninţă că Polonia va fi ţinta unui atac rusesc dacă NATO ar desfăşura arme nucleare pe teritoriul polonez
- Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajaţi să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate;
- Îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor şi siguranţa la locul de muncă;
- Crearea posibilităţii tinerilor fermieri rezidenţi, cu un minim de cunoştinte de bază, în vederea instalării ca şefi/conducători ai exploataţiei agricole;
- Încurajarea tinerilor şi a familiilor de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naţionale în general.
Beneficiari pot fi tinerii fermieri în conformitate cu definiţia prevăzută la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic şef al exploataţiei agricole, dar şi persoanele juridice în care un tânăr fermier în sensul art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 care se instalează împreună cu alţi tineri fermieri şi care exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce priveşte deciziile referitoare la gestionare, beneficii şi riscuri financiare în cadrul exploataţiei respective.
Pentru cei care depun documentaţia de solicitare, pragurile de calitate sunt 55% în zonele non-montane şi 45% în zonele montane.
Mai multe detalii, ca şi Ghidul Solicitantului, se pot afla accesând site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, www.afir.info.
Citeşte şi: VACANŢE online: Românii caută excursii în Bulgaria, Grecia şi Turcia, care să coste 300 de euro
Citeşte şi: OCDE: Venitul minim garantat universal, pentru care militează şi fondatorul Facebook, nu ar reduce sărăcia, dar ar genera majorări ale taxelor
Citeşte şi: GALERIE FOTO Croaziere regulate cu vaporul în cel mai spectaculos defileu al Dunării, din acest weekend. Care sunt tarifele
Citeşte şi: Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a românilor
Citeşte şi: VIDEO Un nou hotel de LUX se deschide în Năvodari. Vezi cum arată şi cât te costă un sejur aici
Citeşte şi: O companie chineză cumpără producătorul francez de cristal Baccarat, fondat în urmă cu 253 de ani
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: VACANŢE online: Românii caută excursii în Bulgaria, Grecia şi Turcia, care să coste 300 de euro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul dat de oamenii de știință: Peste jumătate din populația lumii s-ar putea îmbolnăvi de boli transmise de țânțari
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a luat coniac și bere de la magazinul din apropierea casei
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe