PSD propune un impozit pe profit între 12 şi 16%, iar pe venituri în trei trepte

PSD lucrează cu o variantă de taxare a veniturilor în trei trepte, veniturile anuale mai mici de 12.000 de lei urmând să nu fie impozitate, iar veniturile lunare de peste 12.000 lei urmând să fie impozitate cu 35%.

101 afișări
Imaginea articolului PSD propune un impozit pe profit între 12 şi 16%, iar pe venituri în trei trepte

PSD propune un impozit pe profit între 12 şi 16%, iar pe venituri în trei trepte (Imagine: Mediafax Foto)

Surse din PSD au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că PSD ar putea propune, în eventualitatea ajungerii la guvernare, o cotă unică de impozit pe profit, variantele luate în calcul fiind între 12 şi 16%.

Aceleaşi surse spus că mai mulţi lideri ai PSD ar opta pentru un impozit pe profit de 12%, ţinând cont şi de faptul că Bulgaria are un impozit de 10%.

În ceea ce priveşte impozitarea veniturilor, PSD lucrează în prezent cu o variantă în trei trepte, veniturile lunare sub 1.000 de lei urmând să nu fie impozitate.

Veniturile anuale de peste 12.000 lei, dar până la pragul de 48.000 - 50.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 15%. Veniturile anuale de peste 50.000 de lei, dar până la 144.000 lei vor fi impozitate cu 25%, iar veniturile anuale peste acest prag (echivalente cu peste 12.000 de lei lunar) vor fi impozitate cu 35%.

Revenirea la cota progresivă nu va aduce o echilibrare a bugetului, în condiţiile în care încasările din impozitul pe venit trec puţin de 3% din PIB, fiind cele mai mari în regimul de cotă unică, dar costul cu forţa de muncă ar creşte puternic, consideră directorul de audit din BNR, Eugen Rădulescu.

"Vorbim despre o marjă în care cota unică aduce mai multe venituri, în condiţiile în care impozitul pe venit nu a adus decât puţin peste 3% din PIB. Revenirea la o cotă progresivă nu va aduce în niciun caz o echilibrare a deficitului bugetar (...) Ar creşte doar costul total (...) S-ar întâmpla ce s-a mai întâmplat, ori angajatorii ar plăti la negru, ori ar merge la vecinii noştri unguri, care asta se pregătesc să facă acum, să introducă cota unică", a precizat Rădulescu, prezent la conferinţa "Coordonate de actualitate ale restructurării economiei româneşti".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici