- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (22.07.2013, 20:55)
- Thomas Dinca
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
RA-APPS vinde prin negociere directă 16 apartamente, două spaţii comerciale, o vilă şi terenuri
Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) a scos la vânzare prin negociere directă 16 apartamente, două spaţii comerciale, o vilă în staţiunea Predeal, terenul hotelului Robinson din Predeal şi cel al hotelului Arad din Neptun, după ce licitaţiile iniţiate în pofida recomandărilor experţilor au eşuat.
933 afișări
RA-APPS vinde prin negociere directă 16 apartamente, două spaţii comerciale, o vilă şi terenuri (Imagine: Narcis Pop/ Mediafax Foto)
Pentru apartamentele din centrul Capitalei, cu suprafeţe între 83 şi 263 metri pătraţi, RA-APPS va cere preţuri cuprinse între 51.000 euro şi 233.000 euro.
Agenţia MEDIAFAX a relatat, miercuri, că Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a eşuat şi la a treia încercare de a vinde imobilele din portofoliu, cedând un singur apartament din aproape 30 active ofertate în prima decadă a lunii iulie, astfel că are acum cale liberă, oferită legal de Guvern, pentru a începe negocieri directe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fosta spioană KGB care seducea bărbați de dragul guvernului rus face noi dezvăluiri la un podcast american
-
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing
-
Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi
-
USR: PSD şi PNL au votat împotriva implementării reţetei electronice
Negocierea directă va fi iniţiată deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actuale ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către firme private sunt alternative la vânzarea individuală a proprietăţilor, care ar asigura o transparenţă sporită şi un câştig mai bun pentru stat.
Noul cadru legal introdus de Guvern în primăvara acestui an prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât "valoarea de inventar" a imobilului.
În termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea ofertei de cumpărare, RA-APPS va publica pe site-ul propriu anunţul privind înregistrarea acesteia, iar o nouă licitaţie va fi organizată doar dacă, în termen de alte două zile, vor fi înregistrate mai multe oferte.
Întreaga operaţiune este pregătită în contextul în care singurele variante viabile indicate de consultanţi imobiliari pentru un câştig mai bun al statului sunt înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către firme private.
Pentru acest an, RA-APPS estimează venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din vânzarea de imobile nu ar urma să depăşească 193,5 milioane lei.
Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deşi, pe fondul licitaţiilor eşuate, ţinta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecţia iniţială.
Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte.
Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an a indicat că şi această nouă ţintă a fost ratată la mare distanţă şi că vânzarea nu a decurs conform aşteptărilor, RA-APPS reuşind să vândă doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste condiţii, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea rămasă neamortizată.
Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajaţi cu un câştig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari, ori chiar de rudele acestora.
Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.
Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro.
Citește pe alephnews.ro: Preotul A.I. și-a luat rolul prea în serios. „Părintele Justin” a fost retrogradat, după ce a spus că poți să botezi un copil în Gatorade
Citește pe www.zf.ro: Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Citește pe www.zf.ro: Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
SUA: 5 unități israeliene au comis încălcări ale drepturilor omului înainte de izbucnirea războiului din Gaza. Washingtonul este principalul susținător militar al Israelului
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Câți lei a dat un client, pentru o simplă CEAPĂ, într-un restaurant din Iași: „Unic în România”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe