Ratingul AAA al SUA, redus până la sfârşitul anului de încă o agenţie?

Ratingul triplu A al Statelor Unite va fi probabil redus de încă una dintre cele trei mari agenţii de evaluare financară înainte de sfârşitul anului, din cauza deficitului bugetar ridicat, anticipează Bank of America Merrill Lynch.

193 afișări
Imaginea articolului Ratingul AAA al SUA, redus până la sfârşitul anului de încă o agenţie?

Ratingul AAA al SUA, redus până la sfârşitul anului de încă o agenţie? (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ratingul va fi redus dacă politicienii din Congres nu vor reuşi să ajungă la un acord pentru un program pe termen lung de reducere a deficitului, avertizează banca.

Standard & Poor's (S&P) a coborât în august ratingnul SUA de la "AAA" la "AA+", din cauza deficitului bugetar ridicat şi trendului ascendent al datoriei publice. Totodată, S&P a acuzat divergenţele politice de la Washington, care împiedică reforme importante.

O nouă reducere a ratingului triplu A, din partea Moody's sau Fitch, ar reprezenta o nouă lovitură pentru economia americană.

"Agenţiile de rating au sugerat că sunt probabile noi reduceri ale ratingului dacă Congresul nu va veni cu un plan credibil pe termen lung pentru reducrea deficitului. Astfel, anticipăm cel puţin o coborâre a ratingului la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie, după ce super-comisia va eşua", a declarat într-un raport economistul şef pentru America de Nord al Merrill Lynch, Ethan Harris.

Comisia formată pentru soluţionarea problemei deficitului, din care fac parte membrii ai ambelor partide dominante din SUA, cel Democrat şi cel Republican, este cunoscută drept "super comisia" şi trebuie să propună, până pe 23 noiembrie, un program de reducere a deficitului cu cel puţin 1.200 miliarde de dolari.

Dacă cei 12 membrii ai Comisiei nu vor putea ajunge la un consens, legea aprobată în august de ridicare a plafonului datoriei de stat va declanşa tăieri automate ale cheltuielilor publice cu 1.200 miliarde de dolari, începând din 2013.

Aceste tăieri, care afectează în principal cheltuielile discreţionare ale guvernului federal, vor trage în jos şi mai mult economia SUA, avertizează Merrill.

Banca a redus totodată prognozele de creştere economică pentru 2012 şi 2013 la 1,8%, respectiv 1,4%.

Moody's, care atribuie perspectivă negativă ratingului "Aaa" al SUA, a arătat anterior că analizează mai mulţi factori, inclusiv rezultatele alegerilor prezidenţiale şi expirarea reducerilor de taxe din "era Bush", la sfârşitul lui 2012.

Steven Hess, analistul şef al Moody's pentru SUA, a declarat săptămâna trecută, într-un interviu pentru Reuters, că eşecul "super comisiei" ar fi un factor negativ, însă nu unul decisiv pentru reducerea ratingului SUA.

Un factor care ar putea determina Moody's să reacţioneze ar fi revenirea SUA în recesiune, scenariu puţin probabil ţinând cont de cifrele actuale.

Fitch are încă perspectivă stabilă pe ratingul triplu A al SUA şi a arătat, în cel mai recent raport, că revizuirea acesteia la negativă ar putea fi declanşată de o revenire economică sub estimări sau de eşecul comisiei de a ajunge la un acord.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici