Răzvan Cuc: Avem o listă cu constructorii neserioşi. În 2017, lansăm 800 de km de autostrăzi. Ce proiecte a menţionat ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat miercuri că în 2017 vor fi lansaţi 800 de kilometri de autostrăzi şi că i-a prezentat premierului „o listă cu constructorii neserioşi”, dar şi „o listă cu contestatarii de meserie”.

23097 afișări
Imaginea articolului Răzvan Cuc: Avem o listă cu constructorii neserioşi. În 2017, lansăm 800 de km de autostrăzi. Ce proiecte a menţionat ministrul Transporturilor

„Am deblocat până acum proiecte de infrastructură care valorează în total 14 miliarde de euro. Lansăm 800 de kilometri de autostrăzi, cu proiectele pe care deja le ştiţi foarte bine, aş menţiona Autostrada Sibiu-Piteşti (tronsoanele de la capete, loturile 1 şi 5), Centura de Sud a Bucureştiului, tronsonul Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni şi, integral, Craiova-Piteşti”, a declarat Răzvan Cuc, după o vizită pe care premierul Mihai Tudose a efectuat-o la Ministerul Transporturilor.

Răzvan Cuc a mai spus că i-a prezentat premierului un calendar cu vizitele pe care le va efectua la şantierele de autostrăzi şi că, în urma vizitelor efectuate în prima jumătate a acestui an, a întâlnit şi constructori care nu erau pregătiţi corespunzător. „I-am prezentat premierului o listă cu constructorii neserioşi, dar şi o listă cu contestatarii de meserie. Vom pregăti un proiect de HG (n.n.- un proiect de Hotărâre de Guvern) prin care să eliminăm aceste contestaţii care ne blochează proiectele ani la rând”, a spus ministrul Transporturilor.

În urma vizitei la minister, premierul Mihai Tudose a precizat că la licitaţiile pentru infrastructură „preţul contează prea mult” şi „ar trebui să schimbăm ceva în această privinţă”.

„Acum, preţul contează prea mult, cred că ar trebui să prevaleze calitatea execuţiei şi garanţia lucrărilor, poate chiar mai mult decât preţul”, a afirmat premierul.

Referitor la propunerile de preluare a Metrolui bucureştean de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei, premierul a precizat că „doamna primar are dreptate când spune că Bucureştiul este totuşi capitala ţării şi motorul economiei”, dar aceste probleme legate de infrastructură „le vom discuta instituţional”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici