Retrospectivă 2023. Piaţa muncii: Salariile au prins avânt puternic, recrutarea s-a mai răcorit

Salariile au prins avânt puternic, recrutarea s-a mai răcorit, iar angajatorii au înaintat cu prudenţă, potrivit unei analize a anului 2023 realizate de Ziarul Financiar.

298 afișări
Imaginea articolului Retrospectivă 2023. Piaţa muncii: Salariile au prins avânt puternic, recrutarea s-a mai răcorit

Retrospectivă 2023. Piaţa muncii: Salariile au prins avânt puternic, recrutarea s-a mai răcorit

În 2023, salariul minim pe economie a crescut de două ori, ceea ce a pus presiune pe bugetele companiilor şi i-a făcut pe angajatori să înainteze cu paşi mai prudenţi. Candidaţii au fost mai dornici să aplice la joburi, iar oferta de locuri de muncă a fost mai mică anul acesta. Spre final, 2023 pare a fi un an în care angajatul şi angajatorul discută de la egal la egal.

Salariul minim pe economie a crescut de două ori

Anul acesta, salariul minim pe economie a crescut de două ori: prima dată la începutul anului, la 3.000 de lei brut, adică 1.821 lei net, iar a doua oară în octombrie, la 3.300 de lei brut, adică 2.079 de lei net. Pentru angajaţii din industria alimentară şi agricultură salariul minim brut a crescut la 3.436 de lei, circa 2.360 de lei net, iar pentru cei din construcţii a crescut la 4.582 de lei brut, adică 3.150 de lei net ambele valabile de la 1 noiembrie 2023.

Datele transmise de Inspecţia Muncii la solicitarea Ziarului Financiar ara­tă că numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim a ajuns la 1,89 milioane, dintre care 1,53 milioane de contracte plătite cu salariul minim de 3.000 de lei brut, iar şi 352.209 plătite cu 4.000 de lei brut. Cele mai multe contracte de muncă plătite astfel sunt în comerţ, industria prelucrătoare şi construcţii. Cumulat, în aceste industrii lucrează mai mult de 963.000 de angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie.

Eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din IT, construcţii, agricultură şi industrie alimentară

Scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti a fost eliminată de la 1 noiembrie, în timp ce angajaţii din construcţii, agricultură şi industrie alimentară nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la sănătate (CASS) şi a contribuţiei asigurătorie pentru muncă (CAM) .

Astfel, angajatorii din trei industrii – construcţii, industria agro-alimentară şi IT – şi-au majorat cheltuielile de personal cu până la 18% ca urmare a noilor modificări fiscale intrate în vigoare la 1 noiembrie 2023, după cum arată o analiză a companiei de consultanţă fiscală, contabilitate şi audit Crowe România. Ponderea creşterii de 18% rezultă aplicând cumulat măsurile de creşteri ale taxărilor fie prin creşterea salariului minim, fie prin impozitarea veniturilor de peste 10.000 de lei din aceste industrii. Aceste sectoare au împreună peste 800.000 de salariaţi, adică 16% din totalul salariaţilor din România.

Se elimină scutirea de CASS pentru tichetele de masă şi voucherele de vacanţă acordate de angajatori

Una dintre măsurile fiscale din pachetul coaliţiei PSD-PNL adoptat în 2023 care are un impact major şi despre care s-a discutat mai puţin este introducerea contribuţiilor la sănătate pentru tichetele de masă. În acest moment, conform datelor ZF primite de la emitenţii de tichete de masă, sunt circa 3 mil. de angajaţi în România care primesc bonuri de masă. De la 1 ianuarie 2024, valoarea maximă a tichetelor de masă va creşte de la 35 de lei la 40 de lei. Astfel, la o medie de 21 de zile lucrătoare, guvernul ar încasa în 2024 până la 3 mld. lei din introducerea contribuţiei la sănătate (10%) pe tichetele de masă.

Creşterea salariilor a prins avânt. Cea mai mare creştere, peste 17% de la an la an

Salariul mediu net pe economie a ajuns la aproape 4.700 de le net în luna octombrie a acestui an, în creştere cu 17,1% faţă de aceeaşi lună din anul trecut, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata inflaţiei a fost de 8% în luna octombrie astfel că indicele câştigului salarial real a fost de 108,4% în luna octombrie 2023 faţă de luna octombrie 2022.

De altfel, angajatorii au apăsat puternic acceleraţia creşterilor salariale în acest an, după ce rata inflaţiei a avut un impact semnificativ în puterea de cumpărare a angajaţilor lor anul trecut. Aşadar, în fiecare lună din acest an salariul mediu net pe economie a crescut cu circa 15% - 17% comparativ cu luna corespondentă din anul precedent. Cele mai mari salarii din economia locală au rămas cele ale angajaţilor din industrie de IT, care au depăşit 11.100 de lei net în octombrie 2023, adică circa 2.200 de euro net.

Dinamica recrutării, în scădere

Încetinirea economiei este vizibilă, iar recrutările din unele sectoare au îngheţat. Angajatorii spun că recrutarea s-a răcorit vizibil încă din luna septembrie a anului 2023, dar în statisticile oficiale încetinirea ritmului de recrutare a început să se vadă încă din august. Tendinţa este vizibilă şi în statisticile pe judeţe, astfel că în două judeţe se observă o scădere a numărului de angajaţi de la an la an, iar în judeţele care anterior erau „campionii” recrutării se vede o scădere a dinamicii de recrutare. Aşadar, în Capitală numărul angajaţilor a crescut cu 22.175 de persoane în august 2023 faţă de august 2022, faţă de o creştere de 23.374 de persoane în iulie 2023 faţă de iulie 2022. De asemenea, în Timiş, în august 2023 faţă de august 2022 creşterea fost de 4.732 de angajaţi, pe când dinamica din iulie a fost de 5.207 persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
salarii,
recrutare,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici