COMENTARIU Lelia Munteanu: Copiii din Oraşul Vechi

În volumul doi al memoriilor sale („... Şi marea nu se umple", volumul întâi fiind intitulat, evident, cu versetul anterior din Ecclesiast – „Toate rîurile curg in mare"), Elie Wiesel (1928, Sighet-2016, New York) consemnează  un răspuns pe care l-a dat într-un interviu la televiziunea naţională din Israel. (Ce trebuie să ştiţi este că Wiesel a fost un mare iubitor şi suţinător al statului evreiesc).

... Era cu doi ani după Războiul de Şase Zile, din 1967, era ultima întrebare din interviu.

„În sfârşit, cu câteva minute înainte de a termina, Haim Yavin (jurnalistul israelian, n.m.) se decide să mă provoace: <Ce simte un om ca dumneavoastră, cu memoria burduşită de amintiri, când întâlneşte copiii arabi (palestinieni, n.m.) din Oraşul Vechi? (Estul Ierusalimului, n.m.)>. Simt cum sângele mi se urcă la cap şi coboară, la fel de repede. Din fericire, televiziunea nu e încă în culori; telespectatorul nu mă vede pălind. Mă străduiesc să-mi păstrez cumpătul şi răspund: <Într-adevăr, mi se întâmplă să mă încrucişez cu copii arabi, băieţi şi fete. Îmi cer de pomană, bani sau ciocolată. Unii nu cer nimic, vor doar să-i privesc. Ei vor ca evreul din mine, învingătorul, să se confrunte cu înfrângerea lor. În faţa suferinţei lor, în faţa umilinţei lor, las ochii în pământ>".

Îl respect enorm pe Wiesel, nu doar fiindcă am copilărit amândoi la Sighet.