Reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, programată pentru miercuri, a fost anulată

Reuniunea programată pentru miercuri a miniştilor de Finanţe din Uniunea Europeană, la care urmau să fie discutate planurile de combatere a crizei din zona euro, a fost anulată.

1122 afișări
Imaginea articolului Reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, programată pentru miercuri, a fost anulată

Reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, programată pentru miercuri, a fost anulată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştrii nu se vor mai întâlni miercuri înaintea reuniunilor şefilor de state şi de guverne din UE şi zona euro, însă pachetul de măsuri care ar trebui să pună capăt crizei din zona euro este încă aşteptat pentru miercuri, au declarat mai multe surse apropiate situaţiei, potrivit Wall Street Journal.

Un purtător de cuvânt al biroului Marii Britanii la UE a declarat că preşedinţia poloneză a UE "tocmai a confirmat că nu va avea loc miercuri reuniunea ECOFIN. Au spus că este o decizie finală".

Liderii UE au încredinţat duminică miniştrilor de Finanţe din UE sarcina de a încheia lucrările pregătitoare înainte de sosirea miercuri a şefilor de state şi de guverne.

Mai multe surse au confirmat că este puţin probabil ca reuniunea miniştrilor de Finanţe să mai aibă loc.

Totuşi, oficiali importanţi ai UE intenţionează să-şi finalizeze proiectele pentru miercuri.

"Lucrăm la soluţii convingătoare şi solide pentru a livra mâine (la Consiliul European şi reuniunea liderilor din zona euro, n.r.) un pachet amplu pentru stabilitate şi creştere. Este timpul să încheiem incertitudinea", a spus într-o conferinţă de presă preşedintele CE, José Manuel Barroso.

Doi oficiali au declarat că miniştrii de Finanţe s-ar putea întâlni din nou după reuniunea şefilor de stat şi de guverne din zona euro pentru a semna un eventual pachet de măsuri. Un summit al miniştrilor ar putea avea loc joi sau vineri, au spus sursele.

La reuniunea de duminică au izbucnit divergenţe între statele din zona euro şi mai multe ţări din afara uniunii monetare referitor la o modalitate prin care statele UE din afara zonei euro ar putea semna pachetul final de măsuri.

Situaţia fost parţial rezolvată prin convocarea unei reuniuni a celor 27 de lideri UE înaintea summit-ului zonei euro, cu scopul discutării pachetului de măsuri. Cum decizia finală ar fi luată de liderii zonei euro, pe probleme critice precum planul de recapitalizare a băncilor şi măsurile pentru Grecia, ţările care nu au adoptat euro vor să semneze pachetul final. Aşa ceva s-ar putea realiza prin convocarea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe ulterior pentru o ratificare a deciziei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici