România, al doilea cel mai împovărător regim fiscal dintre economiile emergente cu venituri scăzute

România are cel mai redus nivel de împovărare fiscală din Europa şi unul dintre cele mai mici din lume, însă raportat la media ţărilor emergente cu venituri scăzute guvernul colectează printre cele mai mari taxe, potrivit unui studiu al firmei britanice de consultanţă UHY Hacker Young.

591 afișări
Imaginea articolului România, al doilea cel mai împovărător regim fiscal dintre economiile emergente cu venituri scăzute

România, al doilea cel mai împovărător regim fiscal dintre economiile emergente cu venituri scăzute (Imagine: Shutterstock)

Cu un nivel de împovărare fiscală de 18% din produsul intern brut (PIB), România se situează pe poziţia 41 din 53 de state în funcţie de valoarea taxelor colectate de autorităţi, având un regim fiscal mult mai primitor comparativ cu media globală, de 27,8% din PIB.

În ceea ce priveşte Europa, ponderea taxelor plătite de companii şi populaţie în România este sub media din regiunea centrală şi de Est, de 25,9% din PIB. Nivelul mediu de taxare în vestul Europei atinge 38,9% din PIB.

Economiile din Europa de Est şi din Balcani se concentrează pe dezvoltarea sectoarelor industriale şi prelucrătoare, oferind taxe şi costuri mai mici decât cele din centrele industriale tradiţionale din Vest, se arată în studiu.

"De exemplu, România a beneficiat anul trecut de o creştere economică de 2,8%, în principal pe fondul avansului din industrie şi comunicaţii. Statul devine un centru tot mai căutat pentru industria auto, iar companii precum Daimler, Ford şi Draexlmaier au ales în ultimii ani România în detrimentrul Germaniei pentru a deschide noi fabrici," a spus Roy Maugham, şef department taxe în cadrul biroului din Londra al UHY Hacker Young.

Deşi România oferă investitorilor cel mai blând regim fiscal din Europa, la nivelul statelor emergente cu venituri mici, precum Egipt, Croaţia, Guatemala, Peru, Malaysia, sau Bangladesh, gradul de împovărare fiscală este superior mediei, un nivel mai ridicat de taxare înregistrându-se doar în Croaţia (19% din PIB).

Media taxelor colectate de ţările cu venituri mici este de 15,1% din PIB. Grupul economiilor emergente cu un PIB scăzut este format din România, Croaţia, Nigeria, Emiratele Arabe Unite, Porto Rico, Guatemala, Egipt, Bangladesh, Peru, Singapore, Malaysia, Argentina, Uruguay, Jamaica şi Barbados.

Studiul întocmit de UHY Hacker Young arată că Danemarca are cel mai ridicat regim de taxare din lume, de 48,6% din PIB, urmată de Franţa (45% din PIB), Belgia (44,6% din PIB), Finlanda (44% din PIB), Suedia (42,8%) şi Italia (42,6%).

La polul opus, firmele şi populaţia din Nigeria plătesc cele mai mici taxe, de 1,6% din PIB, urmate de cele din Emiratele Arabe Unite (2,7% din PIB), Porto Rico (7,6% din PIB) şi Egipt (10,3% din PIB).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici