Video România va folosi reţele electrice inteligente

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a semnat în urmă cu două zile un ordin de ministru prin care a aprobat un plan de acţiune care vizează introducerea reţelelor electrice inteligente (smart grid) în România, a declarat, marţi, secretarul de stat în instituţie Claudiu Stafie.

236 afișări

"Prin ordin de ministru s-a semnat acum două zile (duminică - n.r.) planul de acţiune pentru dezvoltarea reţelelor smart grid. Este clar că acest concept va remodela toată gândirea noastră în privinţa investiţiilor pe termen lung", a afirmat Stafie la conferinţa Mediafax Talks about Energy.

Preşedintele Comisiei de servicii şi industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, prezent la conferinţă, a spus că UE are alocată suma de 4,2 miliarde euro pentru proiectele de dezvoltare a reţelelor smart grid .

O reţea inteligentă livrează electricitate de la furnizori la consumatori folosind tehnologie digitală cu comunicare pe două căi pentru a controla electrocasnicele din locuinţe cu scopul de a economisi energie, de a reduce costurile şi de a creşte fiabilitatea şi transparenţa serviciilor.

Stafie a adăugat că Ministerul Economiei ar putea supune dezbaterii publice, la începutul anului 2011, un proiect de strategie energetică pentru 2010-2035.

"Trebuie să luăm în calcul consumul de energie pentru perioada următoare, costurile, impactul energiilor regenerabile şi al noilor unităţi de producţie a energiei", a spus Stafie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici