România vs Ungaria: Cine are cea mai bună atitudine faţă de FMI?

România pare decisă să preia de la Ungaria rolul de favorită a Fondului Monetar Internaţional (FMI), după ce premierul ungar Viktor Orban a preferat rolul de boxer celui de pudel în relaţia cu instituţia internaţională, potrivit blogului cotidianului britanic Financial Times (FT).

110 afișări
Imaginea articolului România vs Ungaria: Cine are cea mai bună atitudine faţă de FMI?

România vs Ungaria: Cine are cea mai bună atitudine faţă de FMI? (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sosirea misiunii FMI în România, la numai o săptămână după ce oficialii Fondului au părăsit Ungaria supăraţi, are o anumită doză de ironie, notează Chris Bryant, corespondentul FT pentru Europa Centrală şi de Est, pe blogul publicaţiei britanice. Bryant acoperă în regiune Austria, Ungaria, România şi Slovenia.

"Ungaria a fost pentru mult timp favorita FMI, din cauza zelului pentru măsuri de austeritate arătat încă din 2006. Dar, preferând rolul de boxer celui de pudel, Viktor Orban, noul premier ungar, a transmis Fondului săptămâna trecută că îşi poate păstra sfaturile", scrie Bryant.

România s-a mişcat mai încet de la debutul crizei, dar pare decisă să fure "mantia corectitudinii fiscale" pe care a aruncat-o Ungaria, adaugă corespondentul FT.

Cu un deficit care ameninţa să se apropie de 9% în acest an, miniştrii au convenit rapid un pachet sălbatic de măsuri de austeritate, inclusiv reducerea salariilor din sectorul public cu 25%. Ulterior au adăugat o majorare a TVA cu cinci puncte procentuale, la 24%, după ce anumite măsuri au fsot blocate de Curtea Constituţională.

De asemenea, ar trebui să urmeze desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă din sectorul public.

Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a declarat luni că România nu este în pericol de a se confrunta cu o suspendare a a acordului de împrumut (spre deosebire de Ungaria).

Cu o economie care ar urma să înregistreze o creştere de 0,6% în acest an şi de 2,5% în 2011, Ungaria ar putea susţine că a luat cea mai bună decizie. Ultima prognoză publicată de FMI pentru România indică o contracţie economică de 0,5% în acest an. Franks a declarat, luni, că Fondul va revizui următoarea perioadă prognoza privind scăderea PIB al României în acest an.

Potrivit unei note de cercetare publicată săptămâna trecută de Capital Economics, Ungaria va fi obligată la un anumit moment să se întoarcă la FMI, însă deja în acel moment condiţiile vor fi mai dificile.

Pieţele financiare vor decide în final dacă strategia pudelului sau cea a boxerului este mai eficientă, notează Bryant.

România a încheiat în martie anul trecut un acord de aproximativ 20 de miliarde de euro cu FMI şi alte instituţii internaţionale, după ce în octombrie 2008 Ungaria a fost nevoită să contracteze un împrumut similar în contextul crizei financiare.

O delegaţie a FMI se află de luni la Bucureşti, pentru o nouă evaluare a acordului stand-by, urmând să fie discutat şi un nou set de prognoze privind economia.

FMI şi UE au renunţat în urmă cu două săptămâni la discuţiile cu guvernul ungar pentru evaluarea acordului de ajutor extern, după ce Ungaria au respins ideea adoptării a noi măsuri de austeritate, optând în schimb pentru taxarea suplimentară a băncilor şi plafonarea salariilor din sectorul public, inclusiv pe cele ale oficialilor băncii centrale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici