Rusia plafonează deţinerile în valută ale marilor exportatori la nivelul lunii octombrie

Marile companii exportatoare cu capital de stat rus, inclusiv gigantul petrolier Gazprom, au fost somate de guvern să aducă, până pe 1 martie, deţinerile nete în valută la nivelul de la începutul lunii octombrie.

200 afișări
Imaginea articolului Rusia plafonează deţinerile în valută ale marilor exportatori la nivelul lunii octombrie

Rusia plafonează deţinerile în valută ale marilor exportatori la nivelul lunii octombrie

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul guvernului de la Moscova, companiile petroliere Gazprom, Rosneft şi Zarubezhneft, precum şi firmele din domeniul mineritului de diamante Alrosa and Kristall au primit deja instrucţiuni în acest sens.

"Aceste companii trebuie să trimită Băncii Naţionale rapoarte săptămânale privind nivelul activului net în valută", se arată în comunicatul guvernului.

Analiştii au estimat încă de la jumătatea lunii că autorităţile ruse ar putea lua măsuri pentru limitarea fluxurilor de capital ale companiilor mari, după ce banca centrală a eşuat să stopeze declinul rublei, care s-a depreciat în această lună la minimul istoric de 80,1 unităţi faţă de dolar în ciuda unei majorări a dobânzii cheie cu 6,5 puncte procentuale, la 17%.

La numai o zi după decizia de politică monetară, instituţia a anunţat un set de noi măsuri pentru sprijinirea pieţei financiar-bancare, acţiune care a atenuat parţial presiunea pe moneda naţională.

Rubla sa scăzut anul acesta cu circa 40% faţă de dolar, ca urmare a tensiunilor cu Ucraina, a scăderii preţului petrolului şi a sancţiunilor economice impuse de statele din Vest.

Marţi după amiază, moneda rusă se tranzacţiona la 54,9582 unităţi faţă de dolar, în urcare cu 1,24% faţă de închiderea de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici