Salariul mediu a crescut în octombrie cu 7 lei faţă de luna precedentă, la 1.705 lei

Câştigul salarial mediu a crescut în octombrie cu 7 lei (0,4%) faţă de luna precedentă, la 1.705 lei net, cele mai mari valori fiind înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.500 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (998 lei), a anunţat luni INS.

357 afișări
Imaginea articolului Salariul mediu a crescut în octombrie cu 7 lei faţă de luna precedentă, la 1.705 lei

Salariul mediu a crescut în octombrie cu 7 lei faţă de luna precedentă, la 1.705 lei (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

"În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat uşoare creşteri faţă de luna septembrie 2014. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru realizări deosebite), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari creşteri au avut loc în silvicultură şi exploatare forestieră, inclusiv pescuit şi acvacultură (14,3%) şi în alte activităţi extractive, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii (între 4,5% şi 6,5%).

La polul opus, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (22,1%) şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii anexe extracţiei (între 11,5% şi 16,5%).

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 5,6%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici