Şeful Volkswagen încearcă să împace investitorii după scandalul emisiilor

Matthias Mueller, şeful Volkswagen, a încercat să liniştească acţionarii după cel mai mare scandal din istoria companiei prin impunerea unor controale mai riguroase în interiorul grupului, pentru a se asigura că o problemă de asemenea magnitudine nu se va repeta.

569 afișări
Imaginea articolului Şeful Volkswagen încearcă să împace investitorii după scandalul emisiilor

Şeful Volkswagen încearcă să împace investitorii după scandalul emisiilor

Muller şi-a cerut scuze acţionarilor în prima întâlniră de la debutul crizei, care a şters peste 20% din valoarea de piaţă a acţiunilor, şi a reasigurat că se fac progrese în colaborarea cu autorităţile. El a spus că autorităţile de reglementare germane au aprobat revizuirea a încă un milion de automobile, ajungându-se astfel la un număr total de 3,7 milioane de vehicule.

"Ce s-a întâmplat nu mai poate fi dat înapoi. Ceea ce este însă în puternile noastre este să ne asigurăm că acţionăm într-o manieră responsabilă. Acesta este angajamentul nostru către dumneavoastră", a spus Mueller, care a preluat rolul de CEO al Volkswagen în octombrie, după izbucnirea scandalului.

La ora transmiterii acestei ştiri Mueller şi restul managementului Volkswagen sunt încă în întâlniri cu boardul companiei, pentru a da explicaţii legate de modul în care a fost gestionată criza.

"Problema de guvernanţă corporativă la VW porneşte cu board-ul de supraveghere. Este o situaţie excepţională, şi credem că un audit extern, realizat de investigatori independenţi este necesar pentru a vedea cu certitudine unde s-a greşit", a spus Hans-Christoph Hirt, co-CEO al grupului Hermes Equity Ownership Services.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici