Situaţie neobişnuită pe fondul condiţiilor meteorologice din Texas. Preţul petrolului urcă din nou

Preţurile petrolului au crescut joi, iar Brent a depăşit peste 65 de dolari pe baril la începutul sesiunii, din cauza îngrijorării că frigul din Texas ar putea perturba producţia americană de petrol timp de zile sau chiar săptămâni, anunţă Reuters.

547 afișări
Imaginea articolului Situaţie neobişnuită pe fondul condiţiilor meteorologice din Texas. Preţul petrolului urcă din nou

Sursa foto: profimedia

Petrolul Brent a crescut cu 35 de cenţi, sau 0,5%, la 64,69 dolari pe baril la 14:17 GMT, după ce a crescut la 65,52 dolari mai devreme în sesiune, cel mai mare nivel din 20 ianuarie 2020.

West Texas Intermediate (WTI), referinţa americană, a câştigat 48 de cenţi, sau 0,8%, până la 61,62 dolari pe baril, după ce a crescut în timpul şedinţei la 62,26 dolari, cel mai mare nivel din 8 ianuarie 2020.

Texas se confruntă cu un val de frig începând de joi, pe un fond de întreruperi de activitate în rafinării rafinare şi opriri de sonde.

Capacităţi de rafinare de 4 milioane de barili/zi au fost închise, alături de capacităţi de producţie de cel puţin 1 milion de barili pe zi.

Stocurile SUA au scăzut cu 5,8 milioane de barili în săptămână încheiată la 12 februarie, la aproximativ 468 de milioane de barili, au arătat datele Institutului American al Petrolului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici