Tesla reduce salariile angajaţilor: minus 30% pentru posturile de conducere şi 10% pentru ceilalţi angajaţi

  • Tesla va reduce salariile angajaţilor
  • Măsura este valabilă până la sfârşitul lunii iunie
315 afișări
Imaginea articolului Tesla reduce salariile angajaţilor: minus 30% pentru posturile de conducere şi 10% pentru ceilalţi angajaţi

Tesla reduce salariile angajaţilor: minus 30% pentru posturile de conducere şi 10% pentru angajaţi

Compania Tesla va reduce salariile şi va diminua programul tuturor angajaţilor, dat fiind impactul pandemiei de coronavirus, scrie cnbc.com, citând un mail care a circulat în interiorul companiei.

Reducerile de salarii vor fi valabile până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru.

„Vom continua să derulăm doar operaţiunile necesare şi vom reduce producţia în SUA până pe data de 4 mai. Începând de luni, 13 aprilie, vom implementa mai multe măsuri în cadrul planului de reducere a costurilor. Salariile angajaţilor din SUA vor fi reduse astfel: pentru posturile de vicepreşedinte şi poziţiile superioare veniturile vor fi diminuate cu 30%, pentru directori şi poziţiile superioare va exista o scădere cu 20%, iar pentru restul angajaţilor scăderea va fi de 10%”, a comunicat conducerea Tesla angajaţilor.  

Totodată, vor fi diminuate veniturile angajaţilor Tesla din alte ţări.

Măsurile vor fi comunicate, în fiecare caz în parte, de conducerea locală, se menţionează în e-mail.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici