COMENTARIU Marius Oprea / Noroc că sîntem într-o situaţie disperată, altfel nu scăpam de Cîţu!

E o situaţie stînjenitoare, în care liberalii au fost aduşi de un şir de dezastre, pe care ei înşişi le-au căutat cu lumînarea, urmînd ca nişte orbi ceea ce credeau că e ţăcănitul unui baston care le indică drumul. Dar era numai crosa de golf a preşedintelui, care i-a dus din gaură în gaură. Pînă ce numai goarna mobilizării i-a mai putut aşeza pe şine.

Cine îl crede pe Cîţu, cum că Nicolae Ciucă a fost varianta pe care el a propus-o, ori e străin cu totul de politică şi nu a urmărit nicio declaraţie din ultima vreme, a lui şi a partidului pe care-l conduce, ori e unul din cîteva zeci de politruci lberali care-l mai cred. Sau e Dan Vîlceanu. E evident că dacă ar fi fost propus tot el ca prim-ministru, asta ar fi dus la un vot cel puţin aidoma celui de la moţiunea de cenzură, dacă guvernul Cîţu-doi n-ar fi obţinut un scor şi mai mic decît cel obţinut de Dacian Cioloş, pentru pseudo-guvernul său. Din aceste situaţii, se vede că ”dreapta” din România, luată separat, poate fi doborîtă, chiar şi numai dacă PSD-ul suflă un pic mai tare şi nici împreună nu mai face cu mult mai mult, decît o ceapă degerată. Useriştii îşi ling rănile şi se pregătesc de iarna unei lungi opoziţii – faţă de sine, că în raport cu restul partidelor parlamentare încep să nu mai conteze. Singurii care se menţin în aceeaşi formă sînt udemeriştii, care s-au dovedit, a cîta oară, nişte profesionişti ai politicii.  

Acum, după ce avem al doilea premier desemnat, numai cu voia PSD-ului, ”fumul alb” care a ieşit a doua oară de la Cotroceni nu va fi degeaba. Oricum, cu o precizie de ceasornic, Iohannis şi-a asigurat week-endul săptămînal liber, pentru care a muncit însă, ca niciodată, miercuri noaptea, pînă tîrziu, cînd mai strîngea cu uşa nişte liberali, adică tocmai ”echipa cîştigătoare”, condusă de Florin Cîţu, pînă cînd a obţinut ce-a vrut. Trebuie să-i fi fost greu lui Cîţu, care a cîştigat partidul, dar a pierdut guvernul. Ceea ce înseamnă, la gradul de clientelism şi slugărnicie la care au ajuns liberalii, că în curînd va pierde, sub un pretext oarecare, şi partidul.

Dar asta, sincer, ne interesează mai puţin. Ce ne interesează e să avem un guvern, care să gestioneze crizele multiple care ne ucid, la propriu. Nicolae Ciucă pare, la prima vedere, omul potrivit la locul potrivit, în aceste momente. Dar, dacă el va rămîne stăpîn peste un Vîlceanu şi un Virgil Popescu, garnisiţi cu mîţîielile doamnei Turcan, ori va intra în depresie, ori va pune mîna pe kalaşnikov. Pare totuşi o persoană neobişnuită cu eşecul, mai ales cînd acesta nu se datorează propriior greşeli, ci greşelilor ”subordonaţilor”.    

Pe 11 august, în şedinţa de guvern care avea loc într-o miercuri cînd lumea se lăfăia fără grijă la mare, Guvernul adopta Strategia de apărare a României, document de care fireşte că actualul premier desemnat, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, nu a fost deloc străin, în calitatea sa de ministru al apărării. Ea viza ”capacităţi reale de descurajare şi de proiecţie a forţei, integrată flexibil în structurile Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene” şi se intitula ”Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări”. În aceeaşi zi de miercuri, se înregistrau numai 326 cazuri de infectare cu Covid şi 8 decese. Cifra n-a fost băgată atunci în seamă, de nimeni. Şi nici ”strategia de apărare” n-a fost analizată de nimeni.

Eram în plină ofensivă estivală, liniştiţi de faptul că învinsesem pandemia, cum ne anuţase preşedintele Iohannis şi aveam ”cea mai scăzută rată de infectare” din Europa, cum adăugase Florin Cîţu propria sa contribuţie, la îngroparea pandemiei, în declaraţii. Acum, nu mai prididim să ne îngropăm morţii. Sîntem în defensivă, în faţa coronavirusului şi ”strategia de apărare a României” ar trebui să devină, prin Nicolae Ciucă, strategie guvernamentală, în toate domeniile. E timpul ca ”milităria să coboare din pod”. Dar poate?

Sper că da. Numai să vrea ”pee-see-dee”-ul, la mîna căruia a ajuns, în cele din urmă, deşi n-o va recunoaşte vreodată, nici în ruptul capului, minunatul nostru preşedinte Klaus Iohannis, care după ce a dus Peneleul cu oiştea-n gard, era gata să facă la fel şi cu România. Noroc că sîntem într-o situaţie disperată, altfel nu scăpam de Cîţu!