COMENTARIU Sorin Avram: Carmen Iohannis, soţia Primului Domn, şi Primele Doamne Jill Biden şi Agata Kornhauser-Duda

La câteva săptămâni de la Paşte, marele public din România a avut ocazia să o vadă din nou pe profesoara de limbă engleză Carmen Iohannis. De astă dată, Carmen Iohannis nu a fost scoasă în lume de soţul domniei sale, ci de Jill Biden, la rândul ei profesoară de engleză. Pe lângă faptul că este profesoară de engleză, Jill Biden este şi Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii. În această calitate, Jill Biden se implică în tot felul de activităţi sociale, cum ar fi sprijinirea familiilor ai căror membri au fost prezenţi în diferite teatre de operaţiuni. Nu întâmplător prima oprire a doamnei Biden pe pământ românesc a fost la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde sunt staţionate trupe americane.

2962 afișări
Imaginea articolului  COMENTARIU Sorin Avram: Carmen Iohannis, soţia Primului Domn, şi Primele Doamne Jill Biden şi Agata Kornhauser-Duda

COMENTARIU Sorin Avram: Carmen Iohannis, soţia Primului Domn, şi Primele Doamne Jill Biden şi Agata Kornhauser-Duda

În urmă cu câteva zile a fost în România şi profesoara de limbă germană Agata Kornhauser-Duda. Însă, Prima Doamnă a Poloniei nu a fost nici la Bucureşti, şi nici la Sibiu pentru a se vedea cu soţia preşedintelui României, ci, în cadrul uni vizite discrete, s-a întâlnit cu membri ai puternicei comunităţi poloneze din judeţul Suceava. După o vizită la Şcoala Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” din Soloneţu Nou şi o scurtă rugăciune la biserica „Coborârea Duhului Sfânt”, doamna Kornhauser-Duda s-a deplasat la Casa Polonă, unde a fost aşteptată de copiii şi tinerii din ansamblurile „Sołonczanka” şi „Mała Pojana”, care au oferit un spectacol. La rândul ei, prima doamnă a Poloniei a oferit o serie de decoraţii unor feţe bisericeşti, dar şi preşedintelui Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher. După vizita soţiei preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, domnul Ghervazen a declarat că Prima Doamnă a fost foarte impresionată de faptul că a fost întâmpinată de copii îmbrăcaţi în costume populare poloneze. Preşedintele UPR a mai spus că Prima Doamnă vizitează frecvent comunităţile de poloni din lumea întreagă, iar problemele şi sugestiile acestora ajung pe masa preşedintelui Poloniei.

Carmen Iohannis preferă să-şi vadă de catedra de la Sibiu şi să aibă grijă ca totul să fie pregătit, astfel încât soţul domniei sale să se simtă foarte bine în timpul weekend-urilor prelungite pe care le petrece acasă. Şi mai are grijă Carmen Iohannis ca bagajele să fie mereu făcute, pentru că nu se ştie când o sună soţul pentru a merge într-o excursie în străinătate.

Se întâmplă asta pentru că România nu are Instituţia Primei Doamne, cum au Statele Unite ale Americii şi Polonia. În România funcţionează numai Instituţia Primului Domn. De fapt, instituţiile primilor domni. Uitaţi-vă la componenţa Guvernului României, unde Gabriela Vrânceanu Firea reprezintă o excepţie. Singura excepţie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici