ACUZAŢII grave la adresa lui Vladimir Putin: Îşi terorizează vecinii şi foloseşte metode teroriste. Ucraina nu este ultimul teritoriu unde îşi va demonstra puterile

Agresiunea preşedintelui rus, Vladimir Putin, asupra Ucrainei a generat temeri în rândul Statelor Baltice că ele ar putea fi următoarele, preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite afirmând într-un interviu acordat Washington Post că Rusia "îşi terorizează vecinii şi foloseşte metode teroriste".

5990 afișări
Imaginea articolului ACUZAŢII grave la adresa lui Vladimir Putin: Îşi terorizează vecinii şi foloseşte metode teroriste. Ucraina nu este ultimul teritoriu unde îşi va demonstra puterile

Preşedintele lituanian îl acuză pe Putin că îşi terorizează vecinii şi foloseşte metode teroriste

"Situaţia (din Ucraina) se deteriorează. Trupele ruseşti sunt în continuare pe teritoriul Ucrainei. Aceasta înseamnă că Europa şi lumea întreagă permit Rusiei să fie o ţară care nu numai că îşi ameninţă vecinii, ci organizează şi un război împotriva vecinilor săi. Este acelaşi lucru cu terorismul internaţional pe care îl avem în Irak şi Siria", a declarat Dalia Grybauskaite, potrivit ediţiei electronice a Washington Post.

Preşedintele lituanian a mers şi mai departe, comparând comportamentul Rusiei cu cel al grupării Stat Islamic în Irak şi Siria. "Cred că Rusia îşi terorizează vecinii şi foloseşte metode teroriste", a precizat ea.

"În Ucraina este un război real. Uniunea Europeană şi majoritatea liderilor lumii încearcă să vorbească despre aceasta ca şi cum nu ar fi un război, ci un fel de sprijin acordat unor elemente teroriste. Am văzut Crimeea. La început au fost oamenii verzi după care armata rusă. Acum este acelaşi lucru în estul Ucrainei. Şi sunt sigură că acesta nu este ultimul teritoriu unde Putin îşi va demonstra puterile", a adăugat ea.

Preşedintele lituanian consideră că în cazul în care sancţiunile vor fi slabe sau nu vor fi implementate, Putin va încerca să unească estul cu sudul Ucrainei şi cu Crimeea. "A spus recent că în două zile este capabil să ajungă la Varşovia, Statele Baltice şi Bucureşti. Aşa că este o ameninţare deschisă la adresa vecinilor săi", a explicat ea, adăugând că "Rusia de astăzi a lui Putin este pregătită şi vrea să meargă la război", spre deosebire de Europa şi Occident, care nu vor acest lucru.

Grybauskaite consideră, de asemenea, că ţara sa este în pericol deşi este membră NATO. Ea susţine că Articolul 5 al Alianţei Nord-Atlantice privind apărarea colectivă "nu îl va opri pe Putin de la planurile sale dacă acesta nu vede acţiuni reale din partea liderilor europeni şi internaţionali". "Ei doar vorbesc. Trebuie să îl oprim (pe Putin) în Ucraina. Şi până acum, acest lucru nu a fost înţeles. De aceea spun că în Europa de astăzi, conducerea este preluată de Putin, nu de Occident", afirmă ea.

Grybauskaite a reiterat criticile sale la adresa ţărilor occidentale pentru că au acceptat condiţiile impuse de Putin la negocierile de la Minsk, ceea ce a însemnat practic "împărţirea Ucrainei". "De ce suntem atât de preocupaţi să nu îl ofensăm pe Putin, care în prezent trimite trupe pentru a ucide şi pentru a ocupa teritoriul ucrainean? De ce nu suntem sensibili la ce simt ucrainenii? Mai devreme sau mai târziu îl vom numi terorist şi criminal ...", a adăugat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici