Administraţia Barack Obama elaborează un nou manual pentru combaterea terorismului

Administraţia preşedintelui Barack Obama editează, în prezent, un manual antiterorist care va defini caracteristicile crimelor premeditate, informează ziarul american The Washington Post.

169 afișări
Imaginea articolului Administraţia Barack Obama elaborează un nou manual pentru combaterea terorismului

Administraţia Barack Obama elaborează un nou manual pentru combaterea terorismului (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cotidianul The Washington Post, care îi citează în mod anonim pe oficialii americani, relatează că manualul va conţine o excepţie importantă referitoare la utilizarea dronelor de către Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) în Pakistan.

Aceasta va permite serviciilor americane secrete să continue atacurile contra membrilor Al-Qaida şi talibanilor timp de un an sau mai mult, înainte ca CIA să fie obligată de a se conforma regulilor mai stricte, definite în manual.

În următoarele săptămâni, manualul urmează a fi prezentat preşedintelui pentru o aprobare finală.

Potrivit Biroului Jurnalismului de Investigaţie, al cărui sediu se află în Londra, între 2.627 şi 3.457 de persoane, din 2004 până în prezent, au fost omorâte în Pakistan de drone. Între 475 şi 900 de civili se numără printre victime.

În ultimii ani, Washingtonul a folosit atacul cu drone drept instrument principal în strategia sa militară mondială. În primul mandat al lui Obama, în nord-vestul Pakistanului s-au intensifcat atacurile CIA cu ajutorul acestor avioane fără pilot contra talibanilor şi a grupărilor afiliate Al-Qaida.

Islamabadul condamnă în mod public atacurile cu drone, considerându-le drept atentat asupra suveranităţii sale. Totuşi, potrivit analiştilor, Pakistanul a oferit oficial acordul pentru realizarea acestor atacuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici